Important

FOTO: Portret de jandarm

Anul acesta, în ziua de 3 aprilie vom aniversa 172 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române iar până la această dată vom prezenta povestea unor tineri din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş.

„Ne-am gândit să expunem povestea colegului nostru, plutonierul Grigoriciuc Mirel-Sergiu, pe care disciplina și respectul dobândit prin sport l-au adus către o carieră în Jandarmerie. Este absolvent al Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni și începând cu luna aprilie a anului 2019 a fost repartizat la Jandarmeria Maramureş în cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil Baia Mare.
Colegul nostru practică în timpul său liber judo și sambo, a participat la numeroase competiții naționale și internaționale fiind medaliat la judo respectiv sambo, competiții în care a câștigat un număr de 48 de medalii. Este campion naţional la judo, titlu obţinut în 2013 Echipe U17 la categoria 73kg, a obținut locul 3 la Campionatul Național Individual U17, vice-campion Echipe Juniori în anul 2016 categoria 81kg, locul 3 la Campionatul Național de Sambo 2017 Seniori categoria 90kg și locul 3 la Campionatul Național de Sambo Combat 2017 Seniori categoria 100 kg.
Cu dorinţa de a face performanţă, pe tânărul jandarm îl găsim zilnic într-o sală de antrenament, acesta antrenând atât colegi care doresc să îşi perfecţioneze sau să îşi îmbunătăţească condiţia fizică cât şi alţi sportivi din Baia Mare şi nu numai.
Ne bucurăm să avem printre noi oameni cu multiple pasiuni, dedicați Armei Jandarmeriei!”, spun reprezentanţii IJJ Maramureş.

Te-ar putea interesa si

Infracțiuni rutiere: Şofer băut depistat la Sighetu Marmaţiei, ATV neînmatriculat, condus de un tânăr fără permis, urmărit în trafic la Şişeşti

Redactie

ACTIVITĂŢI DE INFORMARE: Poliţiştii de le Prevenire, alături de copiii aflaţi în tabără la Handalu Ilbei

Vasile Dale

FOTO: Acțiune desfășurată pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.