BREAKING NEWSEvenimentNational

FOTO/VIDEO: Percheziţii în mai multe localităţi din judeţul Satu Mare. O femeie era capul unei rețele de hoți (actualizare)

Percheziții azi dimineața in județul Satu Mare, în Socond şi Stâna. La descinderi au participat polițiști rurali, polițiști de la Investigații Criminale și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare.

Au fost puse în aplicare mai multe mandate de aducere pe numele unor indivizi suspectați pentru comiterea unor infracțiuni. Alte zeci de persoane au fost legitimate, în condițiile în care mulți urmăriți general se ascund în astfel de zone.

Astfel de acțiuni au loc în mod repetat în zonele rău famate din județul Satu Mare, de fiecare dată având și rezultatele scontate.

ACTUALIZARE – IPJ Satu Mare

În cursul acestei zile, polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei din cadrul Secției Poliție Beltiug au organizat o acțiune pe raza localității Socond, într-un dosar penal vizând comiterea infracțiunii de furt.

Astfel, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare. De asemenea, au fost emise trei mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliției Municipiului Satu Mare pentru a fi audiate.

Ca urmare a percheziției domiciliare efectuate, au fost ridicate și indisponibilizate sume de bani în lei și valută, bunuri electronice, carduri electronice, înscrisuri și documente.

Totodată, s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore față de o femeie, de 43 de ani, din Socond pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, urmând ca aceasta să fie prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu propunere legală.

Ca urmare a activităților întreprinse de polițiști, aceștia au realizat documentarea și probarea activității infracționale a femeii, în trei dosare penale.

Verificările în cauză continuă sub supravegherea parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în vederea probării întregii activități infracționale.

În activități, au fost angrenați și polițiști din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale.

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE 4 / INCIDENT ŞOCANT ÎN SIGHETU MARMAŢIEI: Un bărbat şi-a înjunghiat fosta partenera de viaţă. Femeia a murit pe masa de operaţie

Vasile Dale

SARASĂU: Un bărbat şi-a bătut copilul şi soţia, ameninţându-i că îi omoară

Redactie

FOTO / VIDEO: Acțiunea Poliției rutiere Maramureș „Speed Marathon”. Zeci de amenzi aplicate de polițiști în doar o oră – actualizare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.