BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV VIDEO: O familie din Ucraina și-a văzut moartea cu ochii pe Bd. Independenţei din Baia Mare. Doua masini distruse și un stâlp rupt. Șoferul vinovat era beat (ACTUALIZARE)

Doi soți din Ucraina care au scăpat de bombe și-au văzut moartea cu ochii în Maramureș. Cei doi se îndreptau spre vama Petea la volanul unui autoturism de teren când la ieșire din municipiul Baia Mare un alt autoturism de teren a pătruns inexplicabil pe contrasens.

Ucraineanul de la volan a încercat să evite impactul frontal însă nu a reușit. În urma acestuia, mașina cetățenilor a fost aruncată într-un stâlp de la iluminatul stradal pe care l-a rupt.

Imediat la fața locului au intervenit echipaje SMURD, pompierii de la descarcerare și echipajele poliției. Din fericire nimeni nu a fost rănit.

Șoferul mașinii de teren înmatricuate în Maramureș a declarat polițiștilor că nu își amintește cum a ajuns pe contrasens. Imediat polițiștii au aflat și motivul: era beat criță. A fost condus la spital pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultând o alcoolemie de 0,68 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

Aseară, la ora 19.50, polițiștii Biroului Rutier au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Independenței din municipiu.

 La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 28 de ani din Vișeu de Jos, a condus un autoturism dinspre  bulevardul Decebal către strada Europa, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un cetățean ucrainean de 48 de ani. În urma accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero în cazul bărbatului de 48 de ani, iar în cazul bărbatului de 28 de ani, rezultatul a fost de 0,68 mg/l în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar și efectuează verificări sub aspectul comiterii infracțiunii de de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Un fotbalist din Baia Mare în lotul național al României U19 cu care se va ataca Euro U1

Vasile Dale

Foc la o bucătărie de vară şi la un grajd. Au intervenit pompierii din Bogdan Vodă şi voluntarii din Săcel şi Săliştea de Sus

Redactie

ACUZE GRAVE: Cum a încercat șoferul unei firme de transport din Baia Mare să însceneze un furt de 8.000 de euro

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.