De şapte ore arde pădurea Stejerei. Zeci de localnici, pompieri militari şi civili se luptă cu flăcările care abia reuşesc să ţină focul sub control. Vântul puternic dar şi lipsa surselor de apă face dificilă intervenţia forţelor.
În ultimele 24 de ore pompierii maramureşeni au intervenit la nu mai puţin de 20 incendii de vegetaţie uscată în întreg judeţul.
ACTUALIZARE
Potrivit ultimelor informaţii au ars 20 ha de pădure, dar azi la faţa locului se vor deplasat reprezentanţii ocolului silvic impreună cu pompierii pentru a stabili cu exactitate pagubele.
Comunicat ISU Maramureș
Pe parcursul acestui sfârșit de săptămână au continuat incendiile de vegetație uscată. Pompierii militari, alături de serviciile voluntare pentru situații de urgență, au intervenit pentru lichidarea a peste 20 de incendii de vegetație uscată în urma cărora au ars hectare de vegetație.
Militarii Punctului de Lucru Șomcuta Mare au intervenit ieri, în Stejera, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la fondul forestier. Alături de ei au intervenit pompierii voluntari și cetățenii din localitate. Flăcările au mistuit hectare întregi de fond forestier.
Vineri, pompierii militari sigheteni au lichidat un incendiu izbucnit la acoperișul unei case. Focul a distrus circa 80 de metri pătrați de acoperiș din lemn și 20 de metri pătrați de pod din lemn.
Sâmbătă, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Bogdan Vodă au intervenit la Șieu, unde un incendiu a izbucnit la o casă. În urma incendiului a ars un perete portant și tavanul din lemn pe o suprafață de circa 10 metri pătrați.
Duminică, pompierii au intervenit în localitatea Remeți pe Someș unde două anexe au fost cuprinse de flăcări. Focul a distrus circa 270 de metri pătrați de acoperiș din lemn și baloți de fân. Pompierii au reușit să salveze din calea flăcărilor 5 porci.
Tot ieri, pompierii băimăreni au intervenit în Săsar pentru a lichida un incendiu izbucnit la un coș de fum. În urma incendiului a ars funinginea din coșul de evacuare.
Spre miezul nopții, tot pompierii băimăreni au lichidat un incendiu în localitatea Tăuții Măgherăuș. În urma incendiului au ars circa 100 de metri pătrați de acoperiș din lemn și 8 metri pătrați de perete din lemn și rigips.
Pompierii maramureșeni le reamintesc cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a exitenderii incendiilor de vegetație uscată. Printre cele mai importante măsuri de prevenire amintim:
- nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt;
- nu utilizați focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc);
- supravegheați permanent focul.
Totodată, cetățenii trebuie să știe că în conformitate cu HGR nr. 537/2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, reprezintă contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.
Totodată, conform prevederilor OUG nr. 195/2005, privind protecția mediului, sunt interzise arderile fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului, constituind contravenție și sancționându-se cu amenda de la 3.000-6.000 lei pentru persoanele fizice.
De asemenea, eliminarea deșeurilor de orice fel prin incinerare este interzisă în conformitate cu prevederile OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor și se sancționează cu amendă contravențională de la 10.000-20.000 lei pentru peroanele fizice.
Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă, dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform satandardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, relglementate prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 352/2015.
CITEȘTE ȘI: