Important

FAPTELE NE DEFINESC: Sergent major Drăguș Petru de la IJJ Maramureş face voluntariat în timpul liber

Din seria manifestărilor dedicate aniversării a 172 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române continuă prezentarea unor poveşti deosebite ale jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.
Să ai 28 de ani, să fii jandarm, să te pregăteşti permanent iar timpul tău liber să-l dedici salvării de vieţi arată caracterul nobil, iubirea faţă de semeni, pasiunea şi respectul pentru munca de salvator.
Sergent major Drăguș Petru este un tânăr absolvent al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Flaticeni, promoția 2019 iar din anul 2020 își execută serviciul în cadrul Jandarmeriei Maramureș, Detașamentul 2 Jandarmi Baia Mare. El a decis ca în loc să-şi petreacă timpul liber aşa cum şi-l petrec majoritatea tinerilor de vârsta lui, să se alăture salvatorilor voluntari şi să-şi pună priceperea şi bunăvoinţa în sprijinul oamenilor încercaţi de viaţă şi asta fără să primească nimic în schimb.
Atunci când este liber de la serviciu, dezbracă uniforma albastră și îmbracă uniforma roşie, caracteristică echipajelor de salvatori voluntari şi însoţeşte echipajele în misiunile care le sunt încredinţate, încercând să aplice lucrurile pe care le-a învăţat până acum şi să înveţe lucruri noi. Încă din primele zile de când au început acțiunile militare în țara vecină, pe colegul nostru îl găsim, petrecându-și timpul liber, alături de voluntarii SMURD, în Punctul de Trecere a Frontierei din Sighetu Marmației, acordând sprijin celor care vin din Ucraina.
„Ştim cu toţii că, în zilele noastre, tehnologia, ieşirile cu prietenii sau multe altele sunt preocupările tinerilor de vârsta lui. Petru este un exemplu pentru toţi tinerii de vârsta lui. Cu siguranţă nu pot deveni toţi voluntari, jandarmi, polițiști sau pompieri militari şi nici medici, dar cert este că să ajuţi este cel mai nobil lucru, indiferent de forma ajutorului pe care îl oferi.
A fi jandarm, polițist sau pompier este o meserie pe care ne-am ales-o şi ale cărei riscuri ni le-am asumat, dar asemenea tineri, care își dedică inclusiv timpul liber în sprijinul celor care au nevoie, tineri cu un caracter nobil, cu dragoste față de semeni așa cum este colegul nostru, sunt un exemplu de urmat chiar şi pentru noi”, declară reprezentanţii l Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.

Te-ar putea interesa si

FOTO: Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită la Cupşeni

Redactie

DISCUŢII DESPRE VIOLENŢĂ şi ANTIBULLYING: Polițiștii Biroului Siguranța Școlară prezenți la Școala Gimnazială Dr. Victor Babeș Baia Mare

Redactie

FOTO / APEL UMANITAR: O familie din Valea Nistrului a rămas fără gospodărie în urma unui incendiu

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.