BREAKING NEWSEveniment

Război Ucraina: 176 de copii ucraineni aflați în Centrele de Plasament vor zbura spre Antalya de pe Aeroportul Baia Mare (video, galerie foto)

Un grup format din 176 de copii din Ucraina și însoțitorii acestora au fost preluați, în noaptea de marți spre miercuri, de specialiști din cadrul #DGASPCMaramures la punctul de trecere a frontierei de la Dyakovo – Halmeu.

Demersurile au fost inițiate urmare a solicitării de sprijin adresată Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului de către Ambasada Ucrainei la București. Din echipa DGASPC au făcut parte inclusiv psihologi și vorbitori de limbă ucraineană.

Grupul care a intrat în România la punctul de trecere a frontierei Halmeu este format din 176 persoane, copii din instituțiile de protecție specială din regiunea Dnipetrovsk și însoțitorii acestora. Formalitățile de intrare în România s-au derulat pe parcursul nopții de 29 spre 30 martie 2022.

Cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș și al Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, copiii ucraineni și însoțitorii acestora au fost transportați de la Vama Halmeu, iar în această dimineață au ajuns în siguranță în trei locații identificate de autorități în municipiul Baia Mare, unde sunt cazați temporar până la momentul plecării spre țara de destinație.

Copiii ucraineni și însoțitorii lor vor rămâne în România până în dimineața zilei de 31 martie 2022, când urmează să-și continue călătoria spre Turcia, cu o cursă a companiei aeriene Hisky, care va decola de pe Aeroportul Internațional Maramureș.

Mulțumim tuturor pentru implicarea în gestionarea cu succes a acestei situații!#AlaturiDeCopii#Solidaritate#Ucraina

Te-ar putea interesa si

Masă rotundă pe tema planului de mobilitate în cadrul proiectului MOBI

Vasile Dale

Doi bărbaţi şi o femeie s-au ales cu dosare penale pentru conducere cu alcoolemie

Redactie

FOTO: O vijelie a luat pe sus două acoperişuri din Bontăieni şi le-a aruncat la 400 m distanţă

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.