National

TRAGEDIE: Şase morţi, între care patru copii, după ce un incendiu puternic le-a mistuit casa, în Turda. A fost declanșat planul roșu de intervenţie


Autorităţile din Cluj au declanşat, duminică dimineaţă, Planul Roşu de Intervenţie, după ce şapte persoane, între care cinci copii, au fost găsite inconştiente într-o locuinţă cuprinsă de flăcări. Un singur băiat de 14 ani prezenta semne vitale şi a fost transportat la spital, doi adulţi şi patru copii fiind declaraţi decedaţi.

„Pompierii din cadrul Detașamentelor Turda, 1 și 2 Cluj-Napoca au intervinit în această dimineață, cu trei autospeciale, o autoutilitară pentru transport victime multiple, trei echipaje SMURD și cinci SAJ pentru a acorda asistență medicală de urgență pentru șapte persoane găsite inconștiente, în urma unui incendiu care a cuprins o casă de locuit situată pe strada Nicolae Teclu din municipiul Turda”, a declarat ISU Cluj.

Un băiat de 14 ani, singurul supravieţuitor
Pompierii au intervenit de urgenţă evacuând din două încăperi aflate în flăcări şi inundate de fum, doi adulţi şi 5 copii, cărora li s-a acordat primul ajutor calificat. A fost declanșat planul roșu de intervenție începând cu ora 6.05.

Unul dintre copii, respectiv un băiat de 14 ani, prezenta semnale vitale și a fost transportat de urgență la spital de către un echipaj SAJ.

Au fost aplicate manevre de resuscitare mai bine de o oră pentru patru copii și doi adulți, de către salvatori SMURD, SAJ și pompieri, însă în ciuda eforturilor de puse de echipajele de salvare, nu au fost readuse semnele vitale pentru nici unul dintre aceştia, fiind declaraţi decedaţi. Copiii aveau vârstele cuprinse între 4 şi 10 ani.

Te-ar putea interesa si

ACTUALIAZARE – Inundaţii în municipiul Baia Mare. Gheaţă cât nuca în Buciumi şi Valea Chioarului. Copaci rupţi la Cavnic şi Mogoşa. Drumuri blocate (FOTO-VIDEO)

Vasile Dale

MARAMUREȘENI ÎN UCRAINA: În plin război, stațiunea de schi Bukovel e la fel de căutată. Turiștii români spun că prețurile sunt fără concurență

Vasile Dale

UMILINȚĂ MAXIMĂ LA VAMĂ: FOTO EXCLUSIV – 50 de oameni îmbarcați în autobuz în vreme de pandemie ca-n vremea comunismului

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.