Important

Consiliul Județean Maramureș susține inițiativa Consiliului Național al Elevilor

Consiliul Național al Elevilor organizează, în data de 3 iunie, Gala Elevului Reprezentant. Evenimentul, aflat la a V-a ediție, va avea loc în București cu scopul promovării actorilor implicați în mod curent în ameliorarea sistemului educațional din România. Ediția 2022 a galei reunește toți finaliștii edițiilor precedente într-un eveniment de mare anvergură, sub egida laitmotivului „Back to school – Rebuilding education!”

Evenimentul celebrează actorii poveștilor de succes din educația românească. Nominalizările vor fi deschise până în data de 14 aprilie 2022, pentru următoarele categorii:
• Elev implicat în comunitate
• Profesor de 10
• Comunități locale prietene ale educației
• Părinte – agent al schimbării
• Inițiative de succes în educație
După provocările prilejuite de pandemie, este de bun augur să aflăm poveștile celor ce au reușit să navigheze cu succes această perioadă dificilă. Consiliul Național al Elevilor dorește să premieze dedicarea elevilor, profesorilor, părinților dar și a promotorilor de proiecte educaționale și ale comunităților implicate activ în producerea unei schimbări pozitive în societate.
Ne manifestăm admirația față de aceasta lăudabilă inițiativă și vă invităm să susțineți actorii din comunitatea dumneavoastră demni de a fi nominalizați la una sau mai multe categorii, accesând următorul link https://gala.consiliulelevilor.ro/

Te-ar putea interesa si

CEREMONIE: Membrii SLI MM pensionați, sărbătoriți în cadru festiv

Redactie

Finanțare de 400 milioane de euro pentru extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare în județul Maramureș

Redactie

Masă rotundă pe tema planului de mobilitate în cadrul proiectului MOBI

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.