Guvernul României înființează în acest an 8 Organizații de Management al Destinației (OMD), cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinați turismului.
Și în Maramureș vom avea funcțională o astfel de organizație regională, care va avea ca atribuții principale: dezvoltarea durabilă, crearea, dezvoltarea și managementul destinației turistice Maramureș, creșterea competitivității destinației turistice, stimularea și sprijinirea dezvoltării locale prin inițiative, activități și măsuri care să crească numărul de turiști și să atragă investiții pentru realizarea proiectelor de dezvoltare și promovare a turismului în Maramureș.
”La nivelul județului Maramureș, am început încă de anul trecut demersurile pentru înființarea Organizației de Management al Destinației Maramureș.
Această organizație se va ocupa de managementul destinației și va putea atrage fonduri atât din Planul Național de Redresare și Reziliență, cât și fonduri europene care să sprijine proiectele pe turism pe care le vom realiza.
Un obiectiv important al acestei asociații este acela de a realiza o colaborare cât mai eficientă între operatorii economici din domeniul turismului și HoReCa, să aflăm nevoile pe care aceștia le au și să găsim împreună cele mai bune pârghii pentru dezvoltarea turistică a județului Maramureș.
Dezvoltarea turismului este o prioritate pentru mine și pentru Guvernul României și am convingerea că va aduce atât dezvoltare economică, cât și promovarea Maramureșului și României ca destinație turistică la nivel internațional.”, a declarat președintele administrației județene, Ionel Bogdan.
Pentru creionarea unui cadru normativ care să prevadă funcționalitatea, sprijinirea și finanțarea OMD-urilor la nivel național, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a creat un grup de lucru în care, împreună cu reprezentanți ai mediului asociativ din turism şi ai autorităţilor publice locale şi centrale au conturat un cadru normativ funcțional în acest sens.
În acest sens, Ministrul turismului Daniel Cadariu a avut o vizită de lucru și în Maramureș, în luna martie, în care, împreună cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, și cu reprezentanți ai structurilor asociative și industriei turismului din Maramureș, au discutat înființarea, modul de funcționare al OMD-urilor și utilitatea acestor organizații în tot ceea ce înseamnă dezvoltare și promovare turistică.
”Definirea turismului ca un domeniu strategic al economiei naţionale reprezintă o prioritate pentru mandatul meu, iar pentru ca această prioritate să fie înfăptuită, este necesară modificarea cadrului legal actual, respectiv a OUG 58/1998. Primul pas a fost făcut, propunerea de ordonanţă de urgenţă se află în consultare publică, şi va corecta, totodată, prevederile în vigoare, astfel încât Organizaţiile de Management al Destinaţiei să devină operaţionale. Este un deziderat naţional, recomandat şi de OCDE, inclus ca reformă şi în PNRR”, a declarat Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.