Important

TRADIŢII ÎN MARAMUREŞ: Obiceiuri respectate cu sfinţenie de Paşte

Cu ceva mai mult de o săptămână până la Paşte, e forfotă mare în satele din Maramureș, unde tradiţiile de altădată sunt respectate cu sfinţenie. Toate gospodinele au început deja curățenia generală. Păturile de lână sunt spălate la vâltoare, iar hainele tradiționale sunt pregătite pentru a fi purtate la slujba din prima zi de Paște.


Anuţa Verdeş, localnică: Asta are mâini de aur, femeia asta. O lăudăm pe drept, nu o lăudăm pe minciună. Se vede aici, cămaşa pe care a cusut-o. Are mâini de aur, putem zice, femeia. Cât a costat? Bani mulţi, un car de bani a zis bărbatul meu.

În casa familiei Verdeș din comuna Călinești au început deja pregătirile pentru Paște. Ştergarele sunt așezate pe ruda de zestre, sub atenta supraveghere a mamei.

Anuţa Verdeş, localnică: No, acum e bine, Doamne ajută-ţi! Eşti gospodină, nu am crezut că am făcut o cocoană aşa gospodină. (…) Ne pregătim întâi cu sufletul, de la începutul postului noi ne pregătim cu sufletul să fim curaţi.

Munca este continuată mai apoi în ograda lui Tomău, acolo unde în preajma sărbătorilor pascale se adună toată suflarea satului pentru a-și spăla păturile de lână. Veche de 30 de ani, mașina de spălat din lemn funcționează pe baza presiunii apei din râul care străbate Valea Cosăului.

Ion Tomău, proprietar vâltoare: Oamenii din sat m-au obligat să fac aici aşa ceva, şi am făcut. Ca să aibă unde să spele. Aşa, din toate satele astea vin.

Măriuca Verdeş, localnică: Mamă, hai să-l luăm şi pe ăsta!

În satele din Maramureș este o tradiție ca în preajma sărbătorilor Pascale hainele să fie spălate şi păturile curățate, pentru a primi aşa cum se cuvine Învierea Domnului.

Anuţa Verdeş, localnică: În satele tradiţionale ţinem la rânduială, încă mai ţinem la straiele vechei, a casei şi ale noastre şi atunci e musai să le spălăm, e musai să cătăm de ele, e musai să le îngrijim că altfel le pierdem şi nu le mai avem. Măriuca Verdeş, localnică: O cergă se vede când e apa curată, când e apa limpede, e spălată cerga sau ţolul sau ce ai adus la vâltoare.

Cei care doresc să își spele păturile de lână la vâltoare trebuie să plătească un abonament de 30 de lei pe an.

Sursa observatornews.ro

Te-ar putea interesa si

VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE: Ordin de protecție provizoriu emis pe numele unui bărbat din Baia Mare după ce şi-a agresat sora

Redactie

„PUNTE” pentru 40 de elevi olimpici din Republica Moldova și România – Maramureș

Redactie

BAIA MARE: CONCERT ORGANIZAT DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.