Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

BOIU MARE: Bărbatul care a lăsat Țara Chioarului fără internet și telefonie fixă a fost arestat preventiv

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 15.04.2022, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului B.Z. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 35 alin. 1 Cod penal.

La data de 14.04.2022, faţă de inculpatul B.Z. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

   Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul B.Z., recidivist, în perioada 29.03.2022 – 30.03.2022, a sustras aproximativ 650 de metri de cablu de telefonie fixă şi de internet, de pe raza localității Boiu Mare, judeţul Maramureş, aparţinând Orange România Comunications S.A. şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 01.04.2022 – 13.04.2022, din aceeaşi zonă, a sustras aproximativ 500 de metri de cablu de acelaşi tip, aparţinând Orange România Comunications SA; prejudiciul cauzat prin comiterea faptei este în cuantum de 12.000 lei.

La data de 15.04.2022, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare. 

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT