Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO: Organizaţia TNL Baia Mare a organizat o amplă acţiune de ecologizare a lacului de acumulare Firiza

“Astăzi am participat la cea de-a doua ediție de ecologizare a lacului de acumulare Firiza, organizat de TNL Baia Mare în parteneriat cu SGA Maramureş. Zona lacului este un punct de atracție pentru comunitatea băimăreană dornică de relaxare și aer curat, fiind de asemenea și singura sursă de apă a municipiului. Menținerea acestuia în cea mai curată stare este imperios necesară pentru bunăstarea și sănătatea cetățenilor. Sperăm ca la următoarele ediții să se păstreze trendul descendent al cantității de deșeuri, cetățenii dând dovadă de cât mai mult spirit civic și devotament față de natură”, spune Ovidiu Crăciun consilier local, președinte Comisie de Urbanism.

“Putem afirma că inițiativa noastră de ecologizare a Acumulării Hidroenergetice Strâmtori-Firiza a fost un real succes. În urma evenimentului anterior au rezultat peste 1000 de saci de deșeuri, anul acesta colectându-se considerabil mai puțin, doar 100 de saci. Acest fapt este îmbucurător și ne motivează să continuăm cu acțiuni similare în tot județul. “ a declarat Andrei Enache, Sistemul de Gospodărie a Apelor Maramureș.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT