Maramuresul Istoric

“Paști în Maramureș”, la Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmaţiei

Municipiul Sighetu Marmației, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Centrul Cultural Sighetu Marmației, Muzeul Satului Maramureșean și Universitatea Babeș-Bolyai, Extensia Sighetu Marmației/Facultatea de Geografie, organizează în Muzeul Satului Maramureșean pe data de 26 aprilie 2022, ora 13.00, evenimentul “Paști în Maramureș”.

Cea mai mare sărbătoare a creștinilor, Învierea Domnului, este pentru maramureșeni prilej de a trăi clipe de bucurie sfântă, dar și de a sărbători în cadrul comunității.

Evenimentul, care a devenit deja o tradiție pentru Sighetu Marmației, își dorește să promoveze satul traditional Maramureșean în zi de sărbătoare cu tot farmecul lui: muzică, port, meşteşuguri, bucate, într-o locaţie autentică: Muzeul Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei.

Pentru ca valorile Maramureșului, frumusețea locului și autenticitatea tradițiilor să dăinuie în timp, noi maramureșenii avem datoria morală de a ne uni forțele și a ne implica direct în promovarea lor.

Evenimentul va cuprinde următorul program:

Ora 13.00 – Moment religios oficiat de Potopopiatul Ortodox Sighet
Ora 13.30 – Satele Maramureșului își prezintă tradițiile, obiceiurile și bucatele
în gospodăriile din Muzeul Satului
Ora 16.00 – Regal folcloric inedit, ce va antrena publicul în atmosfera
de sărbătoare a satului maramureșan.

locul unde oamenii sunt mai aproape de Dumnezeu.

Te-ar putea interesa si

BORŞA: Trei sălăjence identificate de poliţişti imediat după ce au furat bani dintr-o casă

Redactie

BORŞA: Maramureşeancă urmărită de autorităţile din Belgia, depistată de poliţişti

Vasile Dale

RUTIERE: Accident la Moisei provocat de o femeie băută, bătrân lovit de o maşină la Sighet, bătrână accidentată la Borşa

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.