BREAKING NEWSNational

Curtea unui liceu din Carei, transformată în ring de box. O elevă a fost lovită cu pumnii şi picioarele de alţi doi colegi

O adolescentă din Carei a fost umilită şi lovită de mai multe ori de doi băieţi, în curtea liceului în care învăţa. Incidentul a avut loc săptămâna trecută, iar imaginile au fost filmate în curtea liceului Romano-Catolic ”Sfântul Calasantius”. În video se poate observa cum doi adolescenţi se îndreaptă spre o colegă care stă pe bancă, o jigneşte şi începe să o lovească puternic cu picioarele, apoi cu palmele, scrie PresaSM.ro.

În tot acest timp, în loc să intervină, alţi tineri filmează şi privesc amuzaţi întreaga scenă revoltătoare. Până în acest moment, potrivit presei locale, conducerea liceului nu a fost informată despre acest incident, însă se aşteaptă ca poliţia să intervină şi să ia măsurile necesare împotriva celor doi adolescenţi agresivi.

IPS Satu Mare: Eveniment liceul Romano-Catolic Josephus Calasantius – Carei

În data de 27 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei-Biroul de Ordine Publică și Proximitate s-au sesizat din oficiu cu privire la un posibil caz de agresiune, petrecut pe raza municipiului Carei.

În urma efectuării cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 11 martie 2022, doi minori, de 15 și 16 ani, ar fi agresat verbal și fizic o minoră, de 13 ani.

În urma audierii acesteia, în prezența tutorelui legal, minora și-a rezervat dreptul de a nu depune plângere penală, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe și de a avea pretenții față de cei doi minori, în această fază.

Ulterior verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională minorului de 16 ani, conform prevederilor Legii nr.61/1991, în valoare de 250 de lei. 

Atenție, click aici pentru imagini cu un puternic impact emoțional!

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Explozie la Cluj Napoca – O femeie carbonizată, două persoane cu arsuri

Vasile Dale

ULTIMA ORĂ: Intervenție de urgență în Târgul de Crăciun din Baia Mare (VIDEO/FOTO)

Vasile Dale

MARAMUREȘ – ABUZ ÎN SERVICIU ȘI FAVORITISME LA TESTAREA COVID-19: Au testat toți angajații Consiliului Județean pentru vizita președintelui Iohannis!!!

Redactie

1 mesaj

Nelu buzura aprilie 28, 2022 at 1:47 pm

Slabă lege avem în romania,ar trebui să fie un pum 1 an de puscărie fără discuție și astfel de cazuri nu ar mai fi !, așa avem legea care deschide dosar penal care durează ani de zile ,după care la 2 sau 3 luni sunt chemati la politie pentru a vedea dacă se împacă părtile implicate ,adică victima și agresori și uite așa se continuă în instanță ani de zile , legi de doi lei în romania, eu unul am vazut și cunosc cazuri unde cine greșește mult ,plătește puțin sau deloc și cine greșește un pic plătește mult ,legea nu este la fel pentru toti ,am dovezi în acest sens care se văd cu ochiul liber de către orcine îi arăt în ce directie să se uite și să vadă!!!

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.