BREAKING NEWSEveniment

FOTO: Contrabandist urmărit de poliţie în Baia Sprie. A ajuns cu maşina într-un parapet

Azi-noapte, în baza unor activități informativ-operative, polițiștii din Baia Sprie au ridicat în vederea confiscării aproximativ 5.000 de pachete de țigarete, susceptibile că ar proveni din contrabandă.

În fapt, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe D. N. 18 polițiștii din Baia Sprie au observat un autoturism, care, la vederea echipajului de poliție a oprit brusc la o distanță de aproximativ 200 de metri, iar o persoană a părăsit autoturismul în cauză, deplasându-se spre centrul orașului Baia Sprie.
După aproximativ 30 de minute, la același autoturism a venit o altă persoană care a pus în mișcare autoturismul iar polițiștii au procedat la urmărirea acestuia folosind semnalele acustice și luminoase din dotarea autospecialei. Pe strada George Coșbuc, la ieșirea din oraș, conducătorul auto a pierdut controlul direcției de deplasare, autoturismul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un parapet metalic de pe marginea drumului.
Conducătorul auto a părăsit autoturismul și a sărit în albia râului Săsar, efectuându-se verificări în continuare în vederea identificării acestuia.
Polițiștii au efectuat controlul autoturismului, iar în portbagajul acestuia au identificat 98.600 țigarete (4.930 pachete) de proveniență ucraineană, susceptibile că ar proveni din contrabandă, în valoare de aproximativ 50.000 de lei.
La fața locului au fost prezenți și polițiști de la Grupa Canină și Serviciul Criminalistic, în vederea efectuării investigațiilor care se impun.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.

Te-ar putea interesa si

ÎN PANDEMIE: Șoferi beți la volan prin Maramureș

Vasile Dale

EXCLUSIV: Avem IMAGINILE – Tânăr din Petrova lovit de mașină, iar apoi bătut de șofer. Victima este la un spital din Cluj Napoca

Vasile Dale

ACTUALIZARE: Cioban agresat, coborât de salvatorii montani de pe vf. Măgura (video)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.