Eveniment

Organizatorii UNTOLD se așteaptă la un număr record de participanți la ediția din 2022

UNTOLD 2022, prima ediție post-pandemie a festivalului, va aduce la Cluj zeci de mii de fani din întreaga lume. Organizatorii se așteaptă la un număr record de participanți, mai mare chiar decât cel înregistrat la ediția aniversară din 2019.

Mai sunt mai puțin de trei luni până se vor deschide din nou porțile unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD. Organizatorii festivalului lucrează intens pentru pregătirea celei de-a șaptea ediții, care va avea loc între 4 și 7 august.

Pentru o organizare impecabilă, ca în fiecare an, organizatorii UNTOLD au avut astăzi, 10 mai, o întâlnire de lucru, găzduită de Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, la care au participat autoritățile locale și naționale implicate în buna desfășurare a evenimentului. La ședință au fost prezenți reprezentanți ai Jandarmeriei Române, ai Prefecturii județului Cluj, Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, ai Oficiului Român pentru Imigrări, Poliției de Frontieră Cluj-Napoca și ai Primăriei Cluj-Napoca.

Edy Chereji: „În acest an, pentru că nu mai sunt restricții, ne așteptăm să depășim recordurile pe care le-am stabilit în 2019”

Organizatorii spun că în această vară așteaptă un număr record de participanți, ca la ediția aniversară din 2019, când 372.000 de oameni au pășit în tărâmul UNTOLD în cele 4 zile și 4 nopți de festival.

„E o bucurie mare că suntem într-o situație atât de mult așteptată, aceea de a face festivalurile fără restricții.

E adevărat, încă din 2021 am făcut o ediție care a însemnat o oarecare speranță și a fost printre puținele festivaluri din întreaga lume care s-au întâmplat în 2021. E adevărat și că a fost poate cea mai emoționantă ediție de până acum, oamenii chiar au fost dornici să se revadă, am văzut cei mai mulți oameni plângând atunci când intrau în festival.

Ne vor rămâne pentru totdeauna în minte acele momente, dar sperăm să nu mai avem parte de asemenea situații. În acest an, pentru că nu mai sunt restricții, ne așteptăm să depășim recordurile pe care le-am stabilit în 2019″, a declarat Edy Chereji, directorul de comunicare UNTOLD, pentru Cultură la dubă.

Lineup-ul UNTOLD 2022

Ediția 2022 va fi una memorabilă și emoționantă, la care vor veni artiști în premieră în România, precum și artiști dornici să revină la unul dintre festivalurile lor preferate. Above & Beyond, Alok, Anne-Marie, David Guetta, Don Diablo, G-Eazy, Hardwell, Kygo, Lost Frequencies, Major Lazer Soundsystem, Morten, Oliver Heldens, Paul Kalkbrenner Live, Steve Aoki, Tujamo și Vini Vici fac parte din lineup-ul primei ediții post-pandemie.

Te-ar putea interesa si

AUSTRIA ȘI OLANDA NE TRIMIT GUNOAIE: Două automarfare încărcate cu deșeuri oprite să intre în România, prin PTF Petea

Vasile Dale

Accidentul nr 7: Al treilea produs pe DN1C la Lapusel in nici 12 ore. Militarii romani au dat o mana de ajutor (FOTO)

Vasile Dale

VIDEO: DRIFTURI CU POLIȚIA PE URME – Șofer de 20 ani urmărit cu focuri de armă 10 km pe străzile din Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.