BREAKING NEWSNationalRecomandate

SCANDAL PE AEROPORTUL SATU MARE:  A fost nevoie de intervenţia poliției după ce unui pasager i-au fost furați banii. Nimeni nu a coborât din avion zeci de minute

În dimineața zilei de marți, 10 mai, poliția a intervenit pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Un pasager care și-a uitat portofelul în baia avionului a fost furat de aproximativ 950 de lire, de un alt pasager.

Potrivit informațiilor Jurnalul de Satu Mare, scene incredibile au avut loc astăzi în avionul care opera zborul Londra – Satu Mare.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani și-a uitat portofelul în baia avionului și până și-a dat seama de acest fapt, un alt pasager s-a dus la baie. Tânărul de aproximativ 35 de ani s-a gândit că a dat norocul peste el și i-a golit bărbatului portofelul de bani.

Membrii echipajului au chemat poliția, astfel că de la ora 11:00 ora la care a aterizat avionul pe Aeroportul Satu Mare, Poliția a început percheziționarea unor suspecți, și nu a tuturor pasagerilor, verificări care au durat până în jurul orei 12:00.

Aproximativ 40 – 50 de minute mai târziu, făptașul a fost identificat și condus la secția de poliție.

Culmea ironiei a fost că păgubitul a trebuit să justifice în fața poliției că a avut suma respectivă în portofel după ce făptașul a băgat banii necuveniți în portofelul lui. Norocul victimei a fost că a avut bon de la bancomat în urma retragerii banilor de pe card.

Te-ar putea interesa si

A INTRAT PESTE EI ÎN CASĂ ÎN MIEZ DE NOAPTE – La 19 ani un tânăr a încercat să ucidă cu toporul o femeie și doi bărbați

Vasile Dale

EXCLUSIV: O tânără din Borșa susține că a fost violată la o cabană

Redactie

POLIȚIA LOCALĂ: Acțiune de igienizare la sesizarea cetățenilor!

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.