BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

FOTO: TIR răsturnat pe câmp, două victime

Astăzi, la ora 08:51, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale, celor doua victime rezultate în urma producerii unui accident rutier.
În accident a fost implicat un autocamion care s-a răsturnat, între localitățile Odoreu și Băbăsești din județul Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat 11 subofițeri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.
Ajunse la fata locului, forțele profesioniste au acționat pentru evaluarea medicală a celor 2 victime și pentru asigurarea măsurilor specifice PSI.
Victimele au fost transportate cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiți Urgențe Satu Mare, pentru continuarea investigațiilor medicale.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Urmărire cu focuri de armă prin BORȘA – Polițiștii au scos pistoalele și au tras trei focuri de armă pentru că nu a oprit la semnale. Agresiuni și amenințări într-un fond de vânătoare (actualizare)

Vasile Dale

GALERIE FOTO/VIDEO EXCLUSIV – Un șofer ce conducea o mașină cu volan pe dreapta a plonjat în râul Lăpuș, în Târgu Lăpuș (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

FOTO: Intervenţie a salvatorilor montani la Crasna Vişeului pentru salvarea unui bărbat de 46 de ani

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.