BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Lapusului

EXCLUSIV VIDEO: POVESTE DE GROAZĂ La Târgu Lăpuş. Și-a agresat soția, a încuiat-o în garaj apoi s-a izbit de o mașină parcată. Polițiștii ar fi găsit substanțe halucinogene în mașină (actualizare)

Un grav accident s-a produs azi după amiază la Târgu Lăpuş, cu implicarea a două maşini, dintre care una, în urma impactului, s-a izbit de peretele unei case. La faţa locului au intervenit echipajele SMURD şi poliţia.

Un bărbat de 29 de ani, aflat la volan, a fost transportat pentru investigaţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare.

ACTUALIZARE

Surse din rândul anchetatorilor ne-au informat faptul că în autoturism s-ar fi găsit substanțe ce pot fi halucinogene. De altfel, șoferul le-ar fi povestit și faptul că înainte de a se urca la volan, și-ar fi agresat soția pe care ar fi încuiat-o în garaj.

Apoi a condus cu viteză prin Târgu Lăpuș iar la un moment dat a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un autoturism ce era parcat. Impactul a fost atât de violent încât mașina parcată a fost pur și simplu ”mutată” din fața porții unei gospodării aproximativ 30 de metri.

Barbatul care a condus nu are permis de conducere.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

În 24 mai, la ora 16:25, polițiștii din Târgu Lăpuș, au intervenit la un accident rutier produs pe D.N.18 B.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un autoturism condus de către un bărbat de 29 ani din Baia Mare, care are dreptul de a conduce restricționat, a condus un autoturism, iar la un moment dat a intrat pe contrasens unde a acroșat un autoturism staționat regulamentar în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero, ulterior i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, polițiștii au găsit în interiorul autoturismului condus de bărbat, două plicuri care conțineau o substanță de culoare albă-tip cristal. Aceasta a fost ridicată și urmează a fi înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Maramureș pentru cercetări.

Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, în vedera acordării de îngrijiri medicale.

În cauză polițiștii continuă cercetările.


Te-ar putea interesa si

FOTO/VIDEO: AU ÎNCHIS OCHII – În pandemie, în Maramureș a fost liber la pupat icoane și înghesuială în biserici și mănăstiri

Redactie

EXCLUSIVITATE FOTO: Doi maramureșeni au murit după ce au căzut dintr-o telecabină într-o prăpastie în Austria

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Atacul unui lup singuratic la SUCIU DE SUS. Localnicii sunt pur și simplu terorizați

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.