Important

FOTO: Sabin Indre din Buciumi, câștigătorul concursului de Guyaș de la Ciolt

Sâmbătă, 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena, într-o locație de vis, la marginea pădurii, pe Valea Scăriței din apropierea satului Ciolt, Vasile Maxim, proprietarul terenului, împreună cu organizatorul Ioan Marchiș, președintele Asociației Culturale „Cioltișorul” Ciolt, s-au ocupat de amenajarea standurilor pentru buna desfăşurare a concursului de gulyas.
La ora 10.00 s-a dat startul celor șapte concurenți, veniți din comuna Lăpușul Romanesc, Baia Mare, Buciumi Berchezoaia și Ciolt.
Cel mai dotat stand a fost al pompierilor maramureșeni care fac parte din Asociația Internațională a Polițiștilor, I.P.A.- Regiunea 4 Maramureș.
Multe familii au venit la picnic pe Valea Scăriței şi la degustat din produsele tradiționale pregătite pentru această zi de sărbătoare.
La ora 14.30 s-a încheiat concursul și fiecare echipă, formată din trei membri, și-a prezentat compoziția unui juriu format din șapte persoane, în frunte cu Gheorghe Buda, primarul orașului Șomcuta Mare, prezent la această manifestare. Președinte al juriului a fost numit bucătarul MasterChef, preot dr. Daniel Achim din Baia Mare. Ceilalţi membri ai juriului au fost: Dani Marchiş – câştigătorul ediției de anul trecut, bucătar MasterChef Adrian Grama, prof. Amalia Mureşan, Vasile Șilimon și Marian Pop. Astfel, organizatorul a pregătit aceleași tipuri de farfurii ce au fost notate pe spate cu cifre diferite și amestecate, fără ca juriul să știe ale cărui concurent sunt.

S-a trecut la degustare și fiecare membru al juriului a acordat trei note pentru: culoare-aspect, consistență și gust.
În urma deliberării, câștigător a fost declarat Sabin Indre din Buciumi, care a făcut echipă cu Alina Indre și Gavril Indre.

Pe locul doi s-a clasat echipa din Lăpușul Românesc, condusă de Nicolae Nechita, împreună cu Nicu Podea și Grigore Coman.
Locul trei a revenit echipei din satul Ciolt, formată din Tinu Ciolte, Sică Pop și Lăzăruc Chiș.
Primii trei clasați au primit trofee fabricate de „Ceramica Bledea Art. Baia Mare, precum si diplome.
Ceilalți concurenți fiind foarte aproape ca punctaj de podium au fost recompensați cu câte o diplomă specială și cu câte un medalion.
De asemenea primarul orașului Șomcuta Mare, Gherghe Buda, în nume personal, a recompensat primii trei clasați, cu premii in bani.
Sponsorul Univer Romania, administrată de Zoltan Olah, a oferit fiecărui concurent câte un pachet cu produse ale acestei firme, iar S.C. Emivas Baia Mare, administrată de Vasile Pop, câte o sticlă de vin de la Cramele Recaș. De asemenea, pentru buna desfășurare a concursului, S.C.Wood Steel Construct Șomcuta Mare (care a sponsorizat cu bani), Cofetăria Chioar Ciolt, precum și familiile Alina Ciolte din Ciolt și Sandu Dănuț din Buteasa, au contribuit cu bunătăți tradiționale, prajituri și plăcinte.


Președintele Asociației Culturale „Cioltișorul” Ciolt, Ioan Marchiș, a oferit tuturor concurenților câte o sticlă de „horincă” de Ciolt, sticlele fiind confecționate special pentru concurs, de către „Sticle Tradiționale Baia Mare”.
S-a acordat și premiul „Lingura de lemn” la Asociația IPA-Regiunea 4 Maramureș, pentru cel mai frumos stand de concurs. De asemenea premiul pentru „Cel mai autentic bucătar” a revenit concurentului Radu Raț, din cadrul I.P.A. Regiunea 4 Maramureș, iar cea mai frumoasă concurentă a fost aleasă Ancuța Rațiu.
Muzica populară și standul cu bere, mici, înghețată și dulciuri pentru copii, au completat buna desfășurare a manifestării.
Se aduc mulțumiri sponsorilor și familiei Maxim Vasile, pentru sprijinul acordat în buna desfășurare a concursului.

Credit foto: Ciolte Ionuț Paul.

Te-ar putea interesa si

ATENŢIE LA MATERIALE PIROTEHNICE: Bărbat din Săcălăşeni, rănit după ce s-a jucat cu o petardă neexplodată. Fetiţă de 11 ani accidentată tot de o petardă

Redactie

SMART ELEPHANT BOOKS aduce în România franciza ElefantulMeu.ro – Cărți personalizate pentru copii

Redactie

EXAMENUL MATURITĂŢII: 3.242 absolvenți de liceu susţin în această perioadă bacalaureatul

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.