Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

AU NĂVĂLIT MASCAŢII: Percheziţii la un bărbat din Maramureş care a convins o minoră de 12 ani să îi trimită poze deocheate. Apoi a şantajat-o

La data de 14.06.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă şi şantaj.

În cauză, s-a reținut faptul că, în luna septembrie 2021, inculpatul a abordat pe o rețea de socializare o persoană vătămată minoră, în vârstă de 12 ani la data comiterii faptelor, căreia i-a solicitat să îi transmită materiale cu caracter pornografic, materiale pe care le-a deținut şi stocat până în prezent.
De asemenea, s-a reținut faptul că, în cadrul discuţiilor purtate pe reţeaua de socializare, inculpatul a ameninţat persoana vătămată cu postarea materialelor pornografice pe care le deţinea cu aceasta pe reţelele de socializare, în cazul în care aceasta nu continuă să îi trimită alte materiale cu caracter pornografic.
În urma percheziției domiciliare efectuate la data de 14.06.2022 în județul Maramureș la domiciliul inculpatului, au fost descoperite două telefoane mobile și medii de stocare a datelor informatice, fiind identificate materiale pornografice cu minori.
În cursul zile de astăzi va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă a inculpatului.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, S.C.C.O. Maramureș și jandarmilor din cadrul I.J.J. Maramureș.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
În cadrul audierilor, persoana vătămată a beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT