Ieri, 14 iunie, polițiștii Serviciul Rutier Maramureș au identificat într-un autoturism peste 3.000 pachete de țigarete, sume de bani și diferite bunuri.
În fapt, un bărbat de 36 de ani din Baia Mare, fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, aflat la volanul unui autoturism pe D.J. 182C, în localitatea Coaș, spre Copalnic, a fost înregistrat de aparatul radar al autospecialei depășind limita legală de viteză.
Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului în cauză, folosind semnalele acustice și sonore din dotare și, ajungând la intersecția cu D.C. 46 spre Preluca Nouă, conducătorul auto a efectuat viraj la dreapta, iar, după aproximativ 10 km, pe un sector de drum pietruit între localitățile Întrerâuri și Preluca Nouă, s-a reușit oprirea și imobilizarea acestuia.
Polițiștii au efectuat controlul autoturismului, ocazie cu care, în portbagaj au fost identificați șase saci din folie, care conțineau peste 3000 pachete de țigarete de diferite mărci. De asemenea, într-un rucsac au fost identificate cinci ceasuri bărbătești și sume de bani de peste 34.000 de lire sterline, peste 10.000 de lei, 201 dolari și 150 de euro.
Autoturismul în cauză a fost indisponibilizat, iar toate bunurile identificate au fost ridicate în vederea confiscării.
Activitatea a fost desfășurată în colaborare cu polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice - Biroul pentru Combaterea Contrabandei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în vederea luării măsurilor legale care se impun, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și deținerea în afara unui antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, faptă prev. și ped. de art. 452 alin. 1 lit. h din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
ACTUALIZARE
Reţinut pentru contrabandă
Ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Maramureș – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore a bărbatului care a fost depistat de poliţiştii rutieri în trafic pe raza localităţii Coaş, având în autoturism 3000 de pachete cu ţigări şi consistente sume de bani.
Băimăreanul în vârstă de 36 de ani este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă și conducere fără permis. Acesta urmează a fi prezentat Judecătoriei Târgu Lăpuș cu propunere de arestare preventivă.
În cauză continuă activitățile de urmărire penală pentru identificarea altor participanți la activitatea infracţională şi tragerea acestora la răspundere.