BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

VIDEO CAMERĂ SUPRAVEGHERE: Secretarul comunei Bogdan Vodă bătut de un borșean. Motivul: refuză să fie părtaș la anumite ilegalități

Caz șocant astăzi la Primăria Bogdan Vodă. Secretarul instituției, Deac Ioan, a fost bătut de un bărbat din Borșa, cu flotant de Bogdan Vodă.

Conform declarațiilor secretarului motivul ar fi acela că refuză să semneze anumite documente, care odată semnate, s-ar putea comite anumite ilegalități.

”Agresiunea la adresa mea nu este ceva nou. Amenințările cu violența și cu moartea asupra mea și asupra familiei mele sunt chestiuni comune care au loc de aproximativ 5 ani. Motivul este simplu: refuz să iau parte la ilegalitățile care au loc în comuna Bogdan Vodă de 5 ani încoace. Am fost avertizat, am fost amenințat iar acum toate agresiunile verbale încep să se concretizeze în acțiuni fizice, faptice. Sunt convins de faptul că aceste acțiuni o să devină din ce în ce mai brutale.

Am depus nenumărate plângeri la Poliție și există dosare uitate prin sertare puternic încuiate de către interese oculte și corupte care fac obiectul amenințărilor mai sus menționate. Totul se reduce la un singur fapt: ești cu noi( corupții) sau împotrivă noastră. Mi-a fost spus că o să-mi fie incendiată casa cu mine în ea, că o să fie oprite camerele de supraveghere din Primărie și că o să fiu ucis, că o să-mi fie tăiat gâtul, că o să fiu îngropat în păduri și că nu o să mă găsească nimeni niciodată.

Nu poți să nu te întrebi care este limita peste care statul de drept și legea acționează. Mai degrabă se cercetează moartea mea decât infracțiunile de corupție la care nu doresc să fiu parte? Mai degrabă este sacrificat un om nevinovat decât o suma de corupți care servesc interes personale în detrimentul legii și al societății? Cum este România o țară sigură, precum ne este confirmat constant de către diverse personaje?

Dovezile există, le-am depus în diverse dosare atât în calitate de martor cât și în calitate de reclamant al multor ilegalități care au loc la nivelul comunității din care fac parte. Pasivitatea de care dau dovadă autoritățile locale, regionale și centrale sunt demne de o societate distopică în care legea este mai degrabă un juridism care nu servește binelui general.

Persoanele care mă doresc înlăturat nu doar din funcție de secretar al comunei Bogdan Vodă, ci și din existența materială sunt bine cunoscute și pot să fie ghicite chiar și de către ochiul mai puțin antrenat. La nivelul național, din păcate, secretarii au un mare inamic, care  este ales și nu își ocupă funcția prin competență ci mai degrabă prin corupție și manipulare socială, care îmbracă diferite forme.

Dosarele în care sunt parte, fie în calitate de reclamant fie în calitate de martor sunt cercetate de către oameni care au prea puține competențe și prea multe interes. Ca si exemplu dau un dosar in care cercetarea este facuta de un politist care a fost sofer la aceeasi institutie. Acest dosar nu a inregistrat vreun avans real de o buna perioada desi toate dovezile sunt graitoare.

Unde este competența? Unde este protecția oferită de către lege? Unde este biciul legii care ne protejează de infractori? Unde este principiul celerității și al corectitudinii? Dacă aș căuta să-mi fac dreptate singur, devin infractor. Dacă aștept ca legea să-mi facă dreptate, sunt victimă. Care sunt opțiunile mele, realist vorbind. În dreptul meu, am ales să fiu victimă pentru că nu am altă opțiune.

Aceasta este viața mea din ultimii 6 ani( și fară îndoială a multor români puși în situații asemănătoare mie), o viață trăită sub amenințări și teroare. Ignorat de autorități și abandonat de instituțiile de forță, am fost lăsat să mă apar singur fără a avea vreo pârghie reală în lupta împotriva corupției. Adevărul este unul: ceea ce este mai rău urmează să se întâmple, de asta sunt convins. Însă nu o să mă alătur celor corupți care țintesc puterea, nu pentru a realiza binele comun ci pentru a realiza binele personal, indiferent de costurile sociale.

Reprezentantul Primăriei a declarat că astăzi a fost la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești unde a dat declarații și a făcut plângere, iar mâine se va deplasa la Institutul de Medicină Legală Maramureș pentru a-și scoate certificat medico-legal.

Te-ar putea interesa si

CORONAVIRUS / MĂSURI STRICTE: Zboruri interzise, restaurante și baruri închise

Vasile Dale

L-AȚI VĂZUT? Andrei Covaci a plecat la muncă în Germania în iunie. De atunci nu se mai știe nimic de el

Vasile Dale

”HAI LA JOC DE DRAGOBETE!”: Spectacol online în 24 februarie

Redactie

26 mesaje

Maris Maria iulie 1, 2022 at 2:27 pm

Stii ceva Bogdan,ii o vorba:despre morti numai de bine!Ai facut o mare greseala ca ai pomenit aici numele lui Ilie.Ilie a fost un om muncitor cu capul pe umeri ,un barbat familist si un tata bun.
Nici un om normal la cap nu se poate bucura de moartea unui seaman tanar , sot si tata a doi copii,indiferent de ce relatii ai fi avut cu el,dusmanul tau de moarte sa fii fost si nu ai cum sa iti para bine,nu ii cum!….Aici nu exista scuza si nici iertare.
Sa nu uitam,satul tot a fost la inmormantarea lui Ilie,colegii de la pompieri din tot Maramuresul au fost sa ii aduca un ultim omagiu ,tot satul l-a plans ,toata lumea a fost alaturi de familie si este in continuare.
Multumeste,Bogdane la Dumnezeu,ca nu a trebuit sa treci prin ce a trecut aceasta familie si roaga-L sa te fereasca de osanda,ca nu ii scris la nimeni in frunte,toti putem fi loviti de asemenea tragedii,si mai calculeaza-le inainte de a le pune pe hartie.
Consider ca ar trebui sa iti ceri scuze familiei si sa nu il mai pomenesti pe Ilie nici de bine nici de rau,gandeste-te la copiii si sotia lui,ei nu au nici o implicare politica,nu cred ca au jignit pe nimeni si nu merita astfel de rautati.
Ps.Eu ce scriu imi asum ,sunt aia cat ghereta,ca am inteles ca se vorbeste ca as mai fi lasat si alte comentarii.E singurul pe care l-am scris si mi-l asum cu nume si prenume .
Un sfat pentru ceilalti:Linistiti-va!ii bugăt o bota la un car de oale!Nu se merita a da apa la moara!

Raspunde
1 2

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.