BREAKING NEWSImportantNational

Și-a lovit soția în repetate rânduri în cap. Maramureșeanca a cerut ajutorul poliției

La data de 29 iunie a.c., în jurul orelor 01:30, polițiștii din cadrul Sectiei Poliție Rurală Satu Mare, au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie, de 30 de ani, din Maramureș, cu privire la faptul că în timp se afla pe raza localității Botiz, pe fondul unor discuții contradictorii avute cu soțul său, acesta din urmă ar fi lovit-o în repetate rânduri, provocându-i leziuni la nivelul capului.

Polițiștii ajunși la fața locului, au întocmit formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului.

Totodată, polițiștii efectuează verificări față de bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.


Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Patru polițiști de frontieră depistați pozitiv cu SARS-CoV-2. Probleme și la Primăria Oncești. DSP Maramureș a scăpat situația de sub control

Redactie

LIBOTIN: Prăjituri delicioase ca ”la mama acasă” din ingrediente naturale (galerie foto)

Vasile Dale

VIDEO FORMARE CICLON: Acoperișul unui bloc de pe bd Independenței aruncat peste o mașină. Nenorocire în trafic și în pasul Gutâi, dar și pe Cavnic

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult