Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Manifestările din spațiul public în atenția jandarmilor maramureșeni

Și în acest sfârșit de săptămână, pe raza județului nostru vor avea loc evenimente publice iar jandarmii maramureșeni vor fi din nou la datorie pentru a asigura buna desfășurare a acestora. Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale, prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise şi aplicarea măsurilor legale.

Vineri și sâmbătă, începând cu ora 20:00, la Teatrul de Vară din municipiul Baia Mare, va avea loc manifestarea cultural artistică intitulată „Concert muzică folk Noaptea Menestrelilor” iar duminică, începând cu ora 10:00, în localitatea Sighetu Marmației va avea loc inaugurarea Centrului Cultural Pastoral ,,Sfântul Iosif Mărturisitorul”.
Recomandăm tuturor participanților la aceste evenimente să respecte indicațiile jandarmilor, să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică și să acorde o atenție deosebită copiilor.
Totodată, jandarmii montani sunt la datorie și acționează pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, pentru informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor dacă aceștia se află în dificultate în zona de munte.
Dacă mergeți în zonele montane, vă recomandăm să vă informați în prealabil despre condițiile meteorologice locale și să vă echipați adecvat.
În caz de nevoie, nu ezitați să solicitați sprijinul jandarmilor, fie direct, fie apelând numărul unic de urgenta 112.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT