Important

Şoferul beat, drogat şi fără permis, care a distrus trei maşini şi a fugit de la locul accidentului, a fost arestat preventiv

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare a dispus, la data de 13.07.2022, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului C.I.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 al. 1 Cod penal și de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 al. 1 Cod penal, fiecare cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal ( recidivă), ambele cu aplicarea art. 38 al. 2 Cod penal.

La data de 12.07.2022, faţă de numitul C.I.C. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul C.I.C., în data de 12.07.2022, în jurul orei 10:07, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală a condus un autoturism pe raza municipiului Baia Mare, circumstanțe în care a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar pe B-dul Unirii din municipiul Baia Mare; după impact, inculpatul C.I.C. a efectuat un viraj dreapta intrând în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar, iar după avarierea ambelor autoturisme, inculpatul C.I.C. a plecat de la locul evenimentelor rutiere, conducând autoturismul pe raza municipiului Baia Mare, înspre strada Luminișului, locație în care a fost identificat de organele de poliție.

Analiza toxicologică a probei de sânge recoltată de la inculpat a indicat o îmbibație alcoolică de 1,15 g/l alcool pur în sânge.

La data de 13.07.2022, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Te-ar putea interesa si

FOTO: Consiliul Județean Maramureș a participat la ediția 74 a Zilei Republicii India

Redactie

VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE: Tânără de 19 ani bătută de concubin la Câmpulung la Tisa. Femeie bătută de soț la Ruscova

Redactie

Recomandările polițiștilor pentru sărbători în siguranță

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.