Zilele acestea Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș face selecții pentru a reangaja polițiști care au plecat din sistem fie în pensie, fie din alte motive, inclusiv motive personale. Așa se face că au postat pe site-ul IPJ Maramureș anunțul de selecție și au stabilit mai multe criterii. Sunt disponibile două posturi la ordine publică și două posturi la Poliția Rutieră.
Au fost mulți foști polițiști care au dorit să se întoarcă în sistem. Mulți dintre aceștia și-au depus dosarele, au cheltuit câte 2.500 de lei pentru examenele medicale (care s-au făcut doar la Oradea, firește la cabinetele Ministerului de Interne), examene psihologice. Totul a fost în regulă, toate condițiile respectate, examenele medicale trecute cu brio.
Ce a urmat este cu adevărat de cascadorii râsului. Unii dintre foștii polițiști s-au trezit respinși după ce o comisie a consider că ”nu îndeplinește condiția prevăzută de secția 2, lit. h din Anunțul de selecție, respectiv art. 4 alin 4 și art. 6 lit. j”.
Ce condiție invoca IPJ Maramureș și ce prevede
Art. (4) În cadrul poliţiei se asigură dezvoltarea unui mediu organizaţional bazat pe conştiinţă, integritate profesională, nediscriminare, comunicare, transparenţă, prevenirea şi combaterea corupţiei la toate nivelurile ierarhice.
”j) integritatea morală – presupune adoptarea unui comportament conform normelor etice acceptate şi practicate în societate;”
Dar ce condiții au impus candidaților tocmai cei din Poliție? Vedeți în captura foto (să nu aibă antecedente penale cu excepția situației când a intervenit reabilitarea)
Interesant este faptul că în cazul nostru fostul polițist respins are cazier judiciar curat deoarece a intervenit reabilitarea în anul 2018.
Și atunci unde nerespectarea criteriilor? Și nu este singurul fost polițist respins de celebra comisie pentru aceleași motive. Totuși, nu același lucru se pare că l-ar fi ”pățit” un alt fost polițist reabilitat. Acesta se pare că ar fi trecut ”testul comisiei”! Oare totul este o coincidență sau este altceva la mijloc?
Dar iată ce se invocă în respingerația contestației depuse. Vă lăsăm să citiți dvs, însă un lucru este clar: nimic concret, nimic clar, doar invocarea unei așa zise ”integrități” – care nu se regăsește în condițiile din anunțul de selectie publicat pe site ul IPJ Maramureș.
Dacă într-adevăr sunt “REZERVATE” (așa cum se vorbește deja prin tot orașul) cele 4 posturi și mai ales pentru cine așteptăm să ne lămurească locțiitorul sefului IPJ Maramures.
Reacția IPJ Maramureș (miecuri, 20 iulie 2022, ora: 15.40)
Drept la replică președinte S.N.P.P.C.Maramures, Ioan Sorin Rațiu (miercuri 20 iulie 2022, ora 20.50)
1 mesaj
Manevre la nivel inalt, conspiratii. Sa aduca si criminali, traficanti daca a intervenit reabilitarea.