Sport

FOTO: Concurenți din întreaga țară, prezenți la triatlonul ”Cucerește Maramureșul”

Sâmbătă, 16 iulie, Domeniul Mogoșa a fost gazda concursului de triatlon ”Cucerește Maramureșul”, organizat de Asociația Club Sportiv Gold Stars Baia Mare. Competiția a cuprins două probe, un triatlon destinat tuturor iubitorilor de înot, 1,2 km, MTB, 16 km și 8 km alergare montană, precum și o probă de duatlon pentru copii, MTB și alergare montană.

Concurenții au dat dovadă de fair-play, fiind îndrumați în permanență de voluntarii de la CaiacSMile și Maramureș Bike, reprezentați de Ionuț Stancovici și Ovidiu Rațiu, reușind să finalizeze cu bine traseele care pe alocuri au necesitat o atenție deosebită fiind tehnice. Pentru buna organizare a competiției și-au adus aportul și reprezentanții Consiliului Județean Maramureș prin Serviciul Județean de Salvamont Maramureș, Primăria Baia Sprie, Poliția Locală Baia Sprie, Direcția Silvică Maramureș, Jandarmeria Montană Maramureș.

Locul I la triatlon individual open a fost cucerit de Valdemar Waum, urmat de Toth Zoltan și locul III Alexandru Rozsa. În proba de ștafete locul I a revenit ștafetei ”Absolut deloc”, compusă din Liviu Bursuc, înot, Dan Mitru, MTB și Alex Fodor alergare, locul II – Agrinin.ro, componență: Andrei Cseh, Mihai Claudiu Groza, Norbert Ninacs, locul III – ștafeta Top Gun, componență Cipri Filip, Adrian Cătană, Sebastian Butcovan. Formula amintită ocupă și primele trei locuri în proba de ștafetă masculin.

La feminin ștafete locul I a revenit Musketarelor – Angela Țiboc, Ramona Crișan, Roxana Borgyos, în timp ce la ștafete componență mixtă: locul I ”Brontes”, componență Delia Ana Kovacs, Demeter David și Demeter Oskar, locul II – ”Ștrumfii veseli”, componență Bogdan Nicule, Călin Soreanu, Blanka Styfeli.

În proba de duatlon copii, locul I la feminin i-a revenit celei mai tinere concurente, Mara Trif, care la doar 4 ani a reușit să cucerească nu doar publicul, ci și medalia de aur, iar la masculin podiumul a fost adjudecat de Alexandru Botoș – locul I, Răzvan Toma – locul II, Tudor Trif – locul III.

Desfășurarea competiției a fost posibilă prin sprijinul acordat de Domeniul Mogoșa care a pus la dispoziția organizatorilor toate condițiile necesare pentru organizarea acestei prime ediții a concursului de triatlon.

Cei mai buni concurenți au primit diplome, medalii, precum și premii în bani, asigurate de sponsorii concursului: Brutăria Baia Sprie, Multinet, Neodesign, Transfer Pricing Service SRL, Construcții Montaj SRL, Maratonic Nutriție Sportivă.

Toți participanții au primit kit-uri cu cele necesare pentru concursul de triatlon. Asociația Club Sportiv Gold Stars Baia Mare aduce mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a acestui concurs care te obligă să fii tu cel mai bun.

Te-ar putea interesa si

Cupa României la Semi-Kempo: Două medalii de argint obținute de doi sportivi din Țara Lăpușului

Vasile Dale

POIENILE DE SUB MUNTE: Turneu de fotbal în sală pentru toți doritorii de pe Valea Ruscovei

Vasile Dale

FOTBAL. CUPA ROMÂNIEI. PRIMA NEPREZENTARE, MECIURI DECISE LA PENALTY-URI SI PRELUNGIRI

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.