Important

Tabere în Maramureş pentru copiii din Ucraina

În perioada 16 – 22 iulie 2022, Consiliul Județean Maramureș la propunerea Comitetului European al Regiunilor alături de Asociația Orașelor din Ucraina și împreună cu Instituția Prefectului Maramureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș, YMCA România și YMCA Baia Mare desfășoară o serie de activități pentru organizarea unei tabere destinate copiilor ucraineni proveniți din zonele de conflict: Donetsk, Karhkiv, Mykolaiv, Bucha.
În prima zi a taberei, cei 12 copiii ucraineni alături de însoțitorii lor au vizitat Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare unde au descoperit sistemul solar, iar în cupola planetariului au vizionat o prezentare a constelațiilor și filmul „Satelix” prezentat în limba ucraineană. În a doua parte a zilei micuții au vizitat Muzeul Satului în cadrul căruia s-au desfășurat ateliere de creație, precum și un joc-concurs „vânătoare de comori” prin zona caselor tradiționale. Ziua s-a încheiat cu o vizită în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare unde au putut admira vestigiile istorice și Turnul lui Ștefan.
Activitățile zilei s-au desfășurat și cu sprijinul Muzeului Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, DGASPC Maramureș, iar pachetele de bun venit pentru copii au fost oferite de Rotary Club Baia Mare 2005.
În săptămâna 18 – 22 iulie 2022, cei 12 copii ucraineni însoțiți de 2 educatori veniți direct din Ucraina vor fi găzduiți în tabăra YMCA, grație colaborării dintre Consiliul Județean Maramureș, Instituția Prefectului și Primăria Tyachiv, prin intermediul Comitetului European al Regiunilor și Asociația Orașelor Ucrainene.
Copiii se distrează, învață și experimentează împreună, activitățile fiind fundamentate pe valorile YMCA: grijă, respect, onestitate, responsabilitate, încredere și diversitate. Comunicarea se face în limba română și engleză, iar cei mici care nu știu foarte bine engleză sunt ajutați de translatori ucraineni.
Echipa YMCA este formată din profesioniști în programul de tabără, 8 angajați și 30 voluntari români și ucraineni. Activitățile taberei au loc la Centrul Comunitar ROUA, situat pe strada Magnoliei nr. 10 din Baia Mare și împrejurimi. Centrul Comunitar ROUA este un spațiu sigur care oferă servicii integrate și activități pentru toate categoriile de vârstă, co-creat de o Coaliție formată din Asociația DEIS, YMCA România, YMCA Baia Mare, Rotaract Baia Mare, Asociația Antreprenorilor Sociali din Nord Vest, Fundația de Voluntari Somaschi, Asociația Reinvent si comunitatea ucraineană stabilită temporar în Baia Mare, cu sprijinul financiar al Disaster Emergency Committee prin ActionAid, confinanțat de YMCA Europe, FONSS, cu sprijin din partea ARC și al Consiliului Tineretului din România.
Comunitatea ucrainenilor din Baia Mare și împrejurimi este implicată direct în gestionarea centrului și în crearea, organizarea și implementarea activităților.
Costurile aferente participării copiilor ucraineni în tabăra YMCA sunt suportate de Consiliul Județean Maramureș, Instituția Prefectului Maramureș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș, în baza unui acord de parteneriat semnat de către aceste instituții cu Asociația YMCA Baia Mare.

Te-ar putea interesa si

VINE IARNA: Sfaturi pentru şoferi pentru sezonul recesezon rece,

Redactie

Ziua Internațională a prevenirii furturilor din locuință

Vasile Dale

PNL – cel mai ambițios și realist Program de Guvernare pentru 2020-2024

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.