Eveniment

Peste 14 tone de deşeuri, oprite la intrarea în ţară. Frigiderele şi congelatoarele uzate urmau să ajungă în Maramureş

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu deșeuri, constând în frigidere și congelatoare uzate.

Luni, 25 iulie a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 41 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.

Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, frigidere și congelatoare uzate, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din județul Maramureș.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deșeuri.

Conform legislaţiei în vigoare, persoana în cauză nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Un băimărean beat criță nu a mai văzut drumul și a ajuns cu mașina pe spațiul verde

Vasile Dale

ÎNŞELĂCIUNE ÎN BAIA MARE: Două tinere au „donat” unei bătrâne 200 de lei, dar au uşurat-o de 10.000 de lei

Vasile Dale

CONTROL ÎN TRAFIC: 140 de litri de alcool ridicați de polițiștii din Cavnic

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.