Important

Activitățile preventive pe linia consumului de substanțe interzise continuă și în primăriile din județ

Pentru ca mesajele de prevenire a consumului de substanțe interzise și a traficului cu acestea să ajungă la cât mai mulți cetățenii, polițiștii de prevenire s-au orientat și spre primăriile din județ considerând că angajații din primării pot fi mesageri ai recomandărilor lor.

Astfel polițiștii de prevenire au fost în ultima lună în mijlocul angajaților din câteva primării din județ, unde au transmis mesajele preventive pe tema consumului de droguri angajaților, în calitate de părinți, cetățeni ai comunității, și angajați care intră în contact cu cetățenii.
Scopul a fost de a informa și forma mesageri ai recomandărilor polițiștilor, pentru ca acestea să ajungă la un public cât mai larg, pentru că prevenirea consumului și a traficului de substanțe nu este doar responsabilitatea polițiștilor, ci și a cetățenilor.
Polițiștii vă reamintesc că formarea unor comportamente, a unor deprinderi la copii și tineri se face în familie, prin educație. Iar prezența noastră, a adulților în viața copiilor noști este de o importanță covârșitoare.
Doar prin implicarea fiecăruia dintre noi, prin exersarea spiritului civic vom putea, împreună, părinți, profesori, cetățeni, polițiști să ne protejăm copiii, tinerii de acest flagel.

Te-ar putea interesa si

O NOUĂ SĂPTĂMÂNĂ: Noi controale efectuate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice

Vasile Dale

CAMPANIE: ”SĂRBĂTORILE SE PETREC ÎN FAMILIE. TU ȘTII UNDE ESTE COPILUL TĂU?”

Redactie

ALT FEL DE MISIUNE: Polițiștii Serviciului Rutier sprijin și ajutoare pentru un bărbat de 48 de ani din Negrești Oaș

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.