BREAKING NEWSEveniment

RUTIERE ÎN WEEKEND: Accidente rutiere la Sălişea de Sus şi Petrova. 900 de autovehicule controlate, 414 sancțiuni contravenționale

Sâmbătă, 13 august, la ora 16.28, polițiștii din Săliștea de Sus au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că pe D.J. 186, în Săliștea de Sus a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 62 de ani din Borșa, în timp ce conducea un motociclu, având înmatricularea suspendată, înspre Dragomirești, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul din lemn al unui imobil de pe strada Liviu Doru Bindea din oraș.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a suferit leziuni, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul din Sighetu Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Întrucât avea leziuni la nivelul abdomenului, conducătorul motociclului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest și nu a fost posibilă nici prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, polițiștii efectuează în continuare cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

*****

În noaptea zilei de 14 august, polițiștii din Vișeu de Sus au intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un pieton de 27 de ani din Petrova. Ulterior impactului, conducătorul autoturismului, un bărbat de 38 de ani din localitate, și-a continuat deplasarea, părăsind locul producerii incidentului, fără încuviințarea polițiștilor.

Ulterior, după aproximativ 5 minute, a revenit la fața locului și l-a agresat pe tânărul de 27 de ani, după care și-a continuat deplasarea înspre Pasul Hera. Pietonul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării conducătorului auto implicat în evenimentul rutier, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și lovire sau alte violențe.

*****

Polițiștii maramureșeni în acțiune

 În acest weekend prelungit în întreg județul au fost executate acțiuni pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, întărirea vizibilității elementului polițienesc și depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice/substanțelor psiho-active sau care conduc fără a poseda permis de conducere.

Astfel, polițiștii au controlat la peste 900 de autovehicule, fiind aplicate 414 sancțiuni contravenționale, în valoare de 175.951 de lei.

Ca măsuri complementare, polițiștii maramureșeni au reținut 43 de permise de conducere și șapte certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au constatat opt infracțiuni comise la regimul rutier.

Recordul negativ din acest week-end a fost ”atins” de un bărbat de 36 din Ulmeni, care a fost identificat în trafic de polițiștii din Ulmeni, cu o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Următorii în clasament sunt doi bărbați de 26 și 36 de ani din Unguraș și Răzoare cărora etilotestul le-a indicat valori de 0,94 și 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestora le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Patru bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 47 de ani au fost depistați la volanul unor autovehicule de polițiștii maramureșeni fără a deține permis de conducere valabil. Un alt bărbat de 38 de ani a fost depistat de polițiștii din Ulmeni pe D.J. 182B în Băița de Sub Codru, iar în urma testării cu  analizatorul de droguri, acesta a indicat un rezultat pozitiv. Acestuia i-au fost recoltate probe de sânge și urină.

Rezultatul? Dosare penale pe numele acestora.

Te-ar putea interesa si

NOAPTE DE FOC: Incendiu din cauza unei centrale termice la Vişeu de Sus, la Moisei a luat foc o casă (FOTO)

Vasile Dale

FOTO: Accident grav în județul Satu Mare! Mașini în șanț. Un șofer încarcerat, unul din Maramureș

Vasile Dale

Tribunalul Maramureş explică de ce ucraineanul evadat a fost plasat în arest la domiciliu

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.