Eveniment

ATENȚIE! Urşii atacă oile la Copalnic Mănăştur!


În urmă cu câteva ore, primarul comunei Copalnic Mănăștur, Vasile Mihalca, a făcut o sesizare cu privire la faptul că pe raza comunei a avut loc un atac de urs la o stână de oi soldat cu uciderea unei oi și rănirea alteia.
În urma sesizării, cei de la organizaţia vânătorească Diana Transilvania Hunting s-au deplasat la stână în cauză unde îngrijitorul a confirmat cele spuse de domnul primar. Din spusele acestuia, atacul s-a produs la lumina zilei.
„De 37 de ani de când sunt în comună, nu am mai văzut așa ceva! M-a așteptat lângă pârâu și brusc a sărit pe oile din turmă. M-am speriat foarte tare”, a spus îngrijitorul.
Tot în această seară, un alt cetăţean ne-a semnalat faptul că în cursul serii de ieri, în zona Preluca, la o livadă de pruni a fost văzut un urs de talie medie spre mare, aspect deocamdată neverificat de către personalul asociației noastre.
Menționăm faptul că în cadrul patrulărilor personalului nostru de teren, s-au observat tot mai des urme ale prezenței ursului ori au avut loc observații directe ale unor exemplare de urs brun în cuprinsul fondului cinegetic 46 Mănăștur, existând capturi video în acest sens.
„Pe cale de consecință rugăm și totodată avertizăm cetățenii care au activități zootehnice, silvice, agricole, dar și pe cei pasionați de drumeții ori de culesul fructelor de pădure sau a ciupercilor să desfășoare aceste activități cu maximă prudență”, spun reprezentanţii Diana Transilvania Hunting.

Te-ar putea interesa si

Premieră la Spitalul Judeţean din Baia Mare

Redactie

BEAT SI FARA PERMIS: UN BAIMAREAN A INTRAT SUB REMORCA UNUI TIR PE DN1C IN LIVADA. O FEMEIE RANITA

Vasile Dale

ACCIDENT ÎN SATU MARE PRODUS DE UN ŞOFER MARAMUREŞEAN: Cabluri agăţate de un buldoexcavator şi stâlp căzut peste acoperişul unei case

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.