Important

SEINI: Peste 400 de pachete de țigarete ridicate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice

Ieri, 17 august, în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, având ca obiect săvârșirea infracțiunii asimilate contrabandei, faptă prev. de art. 270, al. 3, din Legea nr. 86/2006, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor din Seini, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în oraș.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat și ridicat de la un imobil utilizat de o femeie de 47 de ani, 410 pachete de țigarete, produse ce trebuiau supuse unui regim vamal şi susceptibile că ar proveni din contrabandă, în valoare de aproximativ 6.600 de lei.
În continuare, se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea identificării tuturor participanților la activitatea infracțională și tragerii acestora la răspundere penală.

Te-ar putea interesa si

Polițiștii Serviciului Rutier Maramureș și Biroul Siguranța Școlară s-au aflat la mai multe unități de învățământ de pe raza localităților Vișeu de Sus și Vișeu de Jos

Redactie

Peste 4200 de sancţiuni aplicate de poliţiştii maramureşeni în luna noiembrie a acestui an

Redactie

EXCLUSIV: INCREDIBIL – Cursa Baia Mare – Londra A FOST ANULATĂ!!!!! Englezii nu AU APROBAT CURSA (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult