Clopoțelul este nerăbdător să sune iar, pentru începerea unui nou an școlar. Dar oare copiii noștri sunt pregătiți pentru „aventura” în care vor face primul pas în curând?
Poliția Română derulează în această perioadă campania Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou început?
Campania se adresează deopotrivă copiilor și părinților dar, în special părinților, pentru că este responsabilitatea lor să-și pregătească copiii pentru toate surprizele plăcute sau mai puțin plăcute cu care se vor confrunta copiii lor pe parcursului anului școlar.
Dragi părinți, reamintiți-le copiilor regulile de bază, privind buna conduită în colectivitate și în societate în general, pentru că numai așa conflictele vor fi ținute la distanță, iar în școli va fi mai multă armonie. De asemenea monitorizați-le activitatea, atât pe cea de la școală, cât și pe cea din timpul liber, pentru a le cunoaște preocupările și grupul de prieteni și pentru a preîntâmpina adoptarea de comportamente delincvente sau nesănătoase, cum este consumul de alcool, tutun și droguri. Fiți prezenți în viața copiilor dvs.! Acordați-le timp ca să le ascultați probleme, fricile, neliniștile și oferiți-le sprijin, pentru a nu-și căuta alinarea în altă parte! Învățați-i pe copii ca pentru orice curiozitate să se informeze, pentru a evita consecințele negative care pot să apară în urma satisfacerii unor curiozități.
Dragi copii, ține-ți cont de sfaturile părinților și ale cadrelor didactice și fiți deștepți, luați decizii sănătoase pentru trupul și mintea voastră!
Polițiștii vă doresc tuturor, copii, părinți, un an școlar cu multe rezultate foarte bune la învățătură, dar și cu multe surprize plăcute!