Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO: impact între două autoturisme la Odoreu, implicate şase persoane

Astăzi, 3 septembrie, la ora 14.31, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină la un accident rutier între două autoturisme, în localitatea Odoreu.
La locul intervenției s-a deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă, cu modul de descarcerare și o ambulanță de Terapie Intensivă Mobilă, cu medic, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.

Forțele de intervenție ajunse la locul accidentului au constatat că nu sunt persoane încarcerate, iar în cele două autoturisme au fost 6 persoane, din care un copil.

Trei victime (o persoană de sex masculin cu vârsta de 50 de ani și 2 persoane de sex feminin, cu vârsta de 22 ani respectiv 52 ani) vor fi transportate la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare pentru investigații suplimentare.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT