BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

MODEL DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LOCALĂ. Interviu cu Marius Grad, viceprimarul orașului Vișeu de Sus

Mi-am dorit foarte mult să stăm de vorbă cu domnul viceprimar al orașului Vișeu de Sus, Marius Grad, omul și politicianul care a atras atenția tuturor maramureșenilor și nu numai, prin aparțiile sale constante în mass media, fiind apreciat pentru munca pe care o depune și de implicarea de care dă dovadă, fiind, conform tuturor sondajelor, omul politic cu cea mai rapidă și semnificativă ascensiune pe plan politic la nivel de județul Maramureș. Așadar, mulțumim, domnule viceprimar, pentru timpul oferit. Sper, ca prin întrebările pe care le-am pregătit pentru dumneavoastră, să putem afla unele din lucrurile pe care consider că sunt importante sau de interes general.

Cine este OMUL din spatele politicianului și viceprimarului orașului Vișeu de Sus?

Sunt un om simplu, un om care a fost crescut și educat într-o familie de oameni modesti, cu frică de Dumnezeu, care a fost învățat să respecte pentru a fi respectat, care a fost învățat că pentru a primi ceva, este nevoie mai intâi să oferi, că odată ce promiți un lucru și te angajezi să faci ceva, să nu renunți chiar daca acest lucru ajunge să fie in detrimentul tău, și, mai mult decât orice, să nu te consideri niciodată mai presus decât cel de lângă tine.

Domnule viceprimar, va rugăm să ne împărtășiti – care este secretul datorită căruia ați reușit să obțineți creșterea aceasta atât de accelerată în sondaje și, în mod evident, în ochii vișeuanilor, fiind atât de apreciat?

Nu există absolut niciun secret. Sau poate doar unul singur – acela de a nu fi interesat de sondaje, ci de nevoile reale ale cetățeanului, iar poate acest lucru a contat și contează cel mai mult. Încă din primele luni de mandat ca viceprimar, am încercat să mă focusez pe necesitățile existente la nivel de oras, să analizez problemele pe care le întâmpină oamenii, să identific soluții și să le implementez, alături de echipa din primărie și cu sprijinul domnului primar Vasile Coman. Odată ce mi-am stabilit un scop bine definit, îi acord maximă atenție și nu renunț până ce treaba este rezolvată. Muncă multă, pasiune și simț de răspundere. Nu există program normat, lucrez sâmbăta, duminica, ori de câte ori este nevoie, eu am fost, sunt și voi fi prezent.

Peste mai puțin de o lună se implinesc doi ani în funcția de viceprimar, ce le transmiteți vișeuanilor?

Înainte de orice, vreau să le mulțumesc pentru toată susținerea pe care mi-au acordat-o încă de la început, și pentru încrederea pe care au avut-o și vreau să cred ca încă o au. Nu le transmit altceva decât că voi fi cel puțin același om pe care l-au cunoscut în acești doi ani, că mă voi dedica cel puțin la fel de mult pentru progresul orașului nostru, pentru îmbunătățirea calității vieții, pentru noi și familiile noastre.

Care este relația pe care o aveți cu domnul primar Vasile Coman și cum descrieți colaborarea cu dumnealui în acești doi ani?

Domnul primar Vasile Coman reprezintă pentru mine modelul demn de urmat în ceea ce privește admistrația publică locală și modul de a gestiona eficient un oraș atât de delicat precum Vișeul de Sus. Colaborăm extraordinar de bine, ne completăm reciproc în multe situații și muncim împreună pentru același scop comun – prosperitatea locuitorilor orașului nostru. Dedicarea domnului primar și implicarea lui în creșterea și dezvoltarea orașului nostru sunt pietrele de temelie pe care s-au construit acest oraș frumos. Fără munca dumnealui și perseverența în a obține fonduri și a implementa proiecte, orașul Vișeu de Sus avea o cu totul altă față în acest moment.

Care sunt proiectele de viitor pe care doriți să le implementați, alături de domnul primar și de echipa din primărie?

S-au depus în ultimii doi ani foarte multe proiecte pe multiple programe de finanțare, încercând să acoperim o gamă cat mai largă. Pe lângă proiectele aflate în derulare la acest moment, vom construi o creșă mare pentru 110 copilași, vom reabilita energetic toate unitățile de învătamant din oraș, vom eficientiza termic o mare parte din blocurile de locuințe, vom amenaja piste de biciclete, vom da viața zonei de centru civic, vom reabilita si moderniza parcul central al orașului, vom construi o rețea de distribuție si racordare a gazelor naturale, proiect deja aprobat, vom extinde retele de apă, canalizare, infrastructura rutiera, precum și multe alte obiective de investiții de mare interes pentru comunitatea noastră locală și nu numai.

Care investiții considerați că sunt cele mai importante pentru viitorul orașului Vișeu de Sus?

E greu să faci o prioritizare a proiectelor, fiecare are importanța lui. Fiecare rețea de apă, canalizare, stradă reabilitată, pod construit, sau orice altceva, reprezintă, pentru locuitorii acelei zone, prioritatea numărul 1. Strict din punctul meu de vedere, investițiile în educație, în dezvoltarea copiilor noștri ocupă primul loc. Ei sunt viitorul și trebuie să facem tot ce putem pentru a-i ajuta să progreseze, motiv pentru care toate unitățile de învățământ din oraș au fost cuprinse în programe de reabilitare și modernizare.

Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt cele mai importante direcții economice și în ce domenii ar trebui să investească vișeuanii?

Eu consider că nu putem vorbi de mai multe direcții, ci doar despre una singură, iar aceea este în mod cert turismul. Dacă până în urmă cu câțiva ani erau și alte posibilități de dezvoltare, în prezent, unicul sector care conferă stabilitate este turismul și serviciile conexe acestuia. De curând, orașul nostru a dobândit statutul de stațiune turistică de interes național, iar noi, în calitate de administrație publică locală, vom face mari eforturi pentru a sprijini acest sector. Avem atâtea atracții turistice atât în oraș, pe lânga arhicunoscuta Mocăniță de pe Valea Vaserului, cât și în zonă, încât, dacă vom învăța să conlucrăm și să le punem în valoare, rezultatele vor fi pe măsură.

Ce vă recomandă, din punct de vedere al pregătirii profesionale și al background-ului educațional, pentru ocuparea unui post de conducere al orașului?

Pe lângă studiile finalizate – diplomă de licență de inginer silvicultor – sunt înscris în prezent si la Facultatea de Drept, dar și Master in Administrație publică, pentru că, evident, omul învață până moare. Consider că perfectionarea și autodepasirea propriilor limite ne propulseaza și mai tare, atât în cariera, cât și în viața de zi cu zi, făcându-ne intotdeauna mai buni. La toate acestea, adăugam multă muncă, dedicare, perseverența, seriozitate și implicare, iar rezultatele cu siguranță că vor apărea.

Spuneți că iubiți locul acesta și oamenii de aici, dar există unele guri rele care critică acțiunile dumneavoastră și modul de lucru. Ce le răspundeți acestora?

Sunt „atacat” din toate părțile, de multe ori amenințat, provocat, chiar reclamat pe la fel de fel de instituții publice, de către aceleași persoane care candidează de 20 de ani pentru ocuparea unei funcții publice, dar rezultatele sunt mereu aceleași – adică inexistente – pentru lucruri pe care, evident, nu le-am făcut sau care nu există. Singurul lucru pe care vreau să li-l transmit este că ei nu fac altceva decât să mă facă și mai puternic, și mai dedicat, și mai implicat, și nu o sa cedez niciodată unor astfel de presiuni. Îi invit și pe ei, alături de mine, să pregătim împreună viitorul copiilor noștri. La treabă, sunt multe de făcut!

Care sunt planurile dumneavoastră de viitor? Țintiți spre o poziție mai înaltă, poate chiar la capitală, de senator sau deputat?

Nu, sub nicio formă. Scopul meu e unul clar creionat în acest moment, iar direcția este una precisă – nu vreau să plec din Vișeu de Sus din prea mult „patriotism local”. Iubesc orașul, am investit prea mult în el, din toate punctele de vedere, mai ales emoțional, iar intenția mea este de a fi alături de vișeuani, indiferent de poziția pe care o voi ocupa, atâta timp cât voi avea parte de același sprijin și susținere ca și până acum.

Din informațiile noastre, sunteți și un mare împătimit al sportului, în special cel de contact. Ce ne spuneți despre asta?

Ținând cont de agenda extrem de încărcată, îmi mai rămâne foarte puțin timp pentru alte lucruri, dar sportul a fost, este și va fi întotdeauna o parte importantă din viața mea pe care nu o voi neglija niciodată. Mă antrenez de peste 10 ani la sala de forță și K1 alături de profenioști, la un nivel înalt de pregătire, iar acest lucru mă ajută, mai mult ca orice, să-mi mențin echilibrul psihic și emoțional și să dețin mereu controlul în situații limită.

La finalul acestui interviu, vă rog să le adresați câteva gânduri și cuvinte concetățenilor dumneavoastră.

Stimați vișeuani, nu pot decât să vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ați oferit încă din prima zi de mandat, de încrederea pe care v-ați pus-o în mine, de aprecierile aduse, dar mai ales de criticile dumneavoastră care, de fiecare dată, mă motivează să devin și mai bun, și mai implicat, și mai devotat aceluiași scop comun – progresul și binele orașului Vișeu de Sus. Vă asigur de maximă implicare și pe viitor și, cu ajutorul dumneavoastră, vom transforma localitatea noastră într-un real punct de reper pe harta României și nu numai.

Mulțumim domnului viceprimar Marius Grad pentru timpul acordat. Activitatea dumneavoastră este cu adevărat apreciată de întreaga comunitate vișeuană, iar implicarea dumneavoastră de zi cu zi nu rămâne neobservată. Sunteți un model pentru orice lider din rândul administrațiilor publice din județ, și nu numai, și vă doresc multă sănătate și putere de muncă și pe viitor. Vă îndemn să pastrați aceleași standarde înalte pe care le-ați impus din primele luni de mandat, pentru că oamenii vă apreciază și își pun toată încrederea în dumneavoastră și în frumoasa echipă pe care ați reușit s-o construiți.

Te-ar putea interesa si

PENTRU A NU INTRA ÎN CARANTINĂ: Trei români, din Maramureş şi Prahova, au încercat să evite controlul de frontieră

Redactie

AVARIE ÎN BAIA MARE: Conductă de apă spartă. Apa ţâşneşte inundând strada Gheorghe Marinescu (VIDEO)

Vasile Dale

BAIA MARE: Patinoarul se va deschide în această seară la ora 18.00, iar intrarea, pentru astăzi, este gratuită

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.