BREAKING NEWSEveniment

BAIA MARE: Un tânăr de 18 ani a fost tâlhărit în parc. Persoana bănuită a fost reținută de polițiști, prejudiciul a fost recuperat (actualizare)

Ieri, 28 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Baia Mare au fost sesizați de către un tânăr de 18 ani din Giulești, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în parcul din zona Gării CFR, ar fi fost abordat și amenințat cu acte de violență de către un bărbat să îi dea bunurile pe care le deține asupra sa.

De frică, tânărul i-a înmânat telefonul personal și 110 lei, după care, persoana ar fi intrat într-un magazin.
În urma măsurilor întreprinse de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, s-a reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 35 de ani din Baia Mare. Prejudiciul cauzat a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

Bărbatul de 35 de ani este cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore asupra sa.

Acesta a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș și urmează să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

A fost arestat preventiv

Pe numele bărbatului de 35 de ani din Baia Mare, reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, Judecătoria Baia Mare a emis mandat de arestare preventivă.

Condamnat pentru tâlhărie

Ieri, 28 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Baia Mare, pe numele unui bărbat de 31 de ani din Cernești.

Acesta a fost condamnat la 5 ani și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.

Te-ar putea interesa si

URMARE AGRESIUNE: SAXOFONISTUL DIN BERINTA ESTE CERCETAT PENAL. VEZI DESPRE CINE ESTE VORBA. VEZI DECLARATIA VANZATOAREI (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

RUTIERE: Accidente pe DN18B și Seini. Trei persoane au ajuns la spital

Redactie

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ” Am participat împreună cu specialişti străini la o conferinţă internaţională având ca temă felul în care se pot îmbunătăţi mijloacele de prevenţie şi de combatere a traficului de persoane pentru exploatare sexuală, prin implementarea de politici publice comune la nivel european”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.