Eveniment

GALERIE FOTO: 235 de copii antrenaţi în activități cultural-artistice la Cupşeni

Sâmbătă, 08.10.2022, timp de 3 ore, aproximativ 235 de copii au fost protagoniștii unor activități cultural-artistice, așa încât bogăția toamnei a fost eclipsată de frumusețea și bucuria lor.

De la micuții grădinari și până la absolvenții clasei a VIII-a, cu toții au fost antrenați pe ringul de dans, au pictat, au desenat pe asfalt, au creat și înălțat avioane, au participat la un prim curs de educație rutieră, au jucat tenis de câmp, s-au bucurat de bolta cerească prin binoclu și au legat prietenii unii cu alții.

“Proiectul a prins contur, plecând de la ideea secretarului de stat de la Ministerul Educației, Antoaneta Bolchis, căreia îi mulțumesc din tot sufletul că este aproape de copilașii noștri și-mi pare extrem de rău că ieri n-a reușit să fie și fizic alături de noi, fiind prinsă cu alte activități profesionale. Antoaneta, îți mărturisesc că prin dedicarea și sfaturile ce mi le-ai dat, ieri comuna noastră a fost mai bogată, mai tânără, mai plină de culoare și mai veselă.
Deopotrivă, mulțumesc domnului inspector general al ISJ Maramureș, Pop Mihai, un profesionist desăvârșit, un lider carismatic, un om așezat, un dascăl înnăscut ce se implică profund în ceea ce face și care a reușit să vină la noi, dându-mi voie să fiu gazdă pentru domnia sa.

Palatul Copiilor ne-a oferit întregul sprijin, prin implicarea cadrelor didactice, sub coordonarea domnului director Ion Iuga. Demult nu mi-a fost dat să văd atâta dăruire din partea cuiva! Deși a fost ziua lor liberă, domnii profesori din Baia Mare, Sighetu Marmației și Tg. Lăpuș, au ales să-și lase alte activități deoparte și să aducă bucurie în sufletul celor ce vor fi viitorul nostru!

Mulțumesc domnului director, Nechita Babut pentru implicare, tuturor cadrelor didactice și personalului auxiliar, care au fost și ieri lângă copilași!

Mulțumesc, Mariana Dumitru că te-ai alăturat proiectul nostru, cu clasa ta!

Multumesc domnului comandant, Filip Sorin pentru echipajul de poliție ce a asigurat buna desfășurare a activității.

Mulțumesc doamnei Ioana Crișan, care ne-a oferit pachețelele cu dulciuri și rechizite școlare, în valoare aproximativ de 6500 lei.
Gazda noastră a fost Podinaresort, cărora vreau să le mulțumesc din tot sufletul! Prin bunăvoința administratorului, Cristian Podina, întregul resort a fost la dispoziția noastră, iar staff-ul, coordonat de managerul localului, Andreea Buda a fost la înălțime maximă: de la bucate alese, la aranjarea sălii și a parcării mari, de la prietenie și dăruire, totul s-a desfășurat cu profesionalism!
La finalul evenimentului, mi-am onorat promisiunea făcută în vară: toți premianții claselor de gimnaziu au fost nominalizați și felicitați într-un cadru festiv.

Absolut toți copiii prezenți în sală au primit pachețele cu dulciuri și rechizite, iar elevii Școlii din Cupșeni au primit cărți de lectură sau cărți de colorat (în funcție de vârsta fiecăruia) și evident apă, suc, pizza, platouri cu gustări proaspete și nelipsitele gogoși”, spune Lucia Chermezan, primarul comunei Cupşeni.

Te-ar putea interesa si

CONTROALE PE DRUMURILE PUBLICE: PESTE 100 DE AUTOVEHICULE VERIFICATE IERI DE POLIŢIŞTII RUTIERI MARAMUREŞENI

Vasile Dale

PRELUARE SIGHET247: Polițistă anchetată de superiori pentru că ar fi folosit autospeciala instituției în scop personal. A și parcat-o ilegal în fața casei sale, blocând trotuarul

Redactie

GALERIE FOTO: Sighetean implicat într-un carambol cu două TIR-uri şi un autoturism în judeţul Cluj

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.