BREAKING NEWSEveniment

RUTIERE: Patru dosare penale întocmite pentru infracțiuni rutiere. Record la alcoolemie

Ieri, 08 noiembrie, polițiștii din Baia Sprie și Șișești împreuna cu reprezentanți ai R.A.R. Maramureș, Ocna Șugatag și cei din Târgu Lăpus, au desfășurat acțiuni pe linie de stare tehnică şi pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

În cadrul acțiunilor au fost verificate peste 100 de autovehicule, iar pentru neregulile constate au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 14.000 de lei.

Ca măsuri complementare s-a dispus reținerea a cinci permise de conducere și a șase certificate de înmatriculare.

Dosare penale

Ieri, 08 noiembrie, polițiștii maramureșeni cu atribuții rutiere, au identificat în trafic patru bărbați care au comis infracțiuni la regimul rutier.

Dintre aceștia, unul de 22 de ani din Chelința, a fost identificat de polițiștii din Ulmeni în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și fără să dețină permis de conducere. Altul, un minor de 17 ani din Ciocotiș, a condus un motocross neînmatriculat și fără să dețină permis de conducere.

Al trei lea conducător auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 64 de ani din Șieu, care a condus pe D.J. 186, pe raza localității Bârsana către Srâmtura cu o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a concentrației de alcool în sânge, unde acesta a refuzat recoltarea probelor biologice.

Ultimul conducător auto a fost identificat de polițiști ca fiind un bărbat de 56 de ani din Satu Mare, care a condus un autoturism pe DJ 193 E în localitatea Asuaju de Sus, în timp ce avea o alcoolemie de 1,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Centrul Medical de Permanență Fărcaşa unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemie.

În toate cazurile polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul rutier.

Te-ar putea interesa si

ACŢIUNE SALVAMONT: Salvatorii montani, solicitaţi să coboare dintr-o zonă greu accesibilă a Cavnicului o tânără cu piciorul fracturat – VIDEO

Redactie

VA PLĂTI ÎN FAŢA LEGII: Sighetean cercetat după ce a furat mai multe bunuri dintr-un magazin

Vasile Dale

ANCHETĂ: La Spitalul Județean de Urgență Baia Mare s-a constituit o comisie de anchetă care va stabili împrejurările în care a avut loc decesul nou-născutului

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.