Eu le spun părinților când se internează cu copilul lor în secția noastră, și diagnosticul este de diabet zaharat, că atunci când vor pleca acasă e ca și cum ar pleca din nou acasă cu copilul bebeluș. Primele zile petrecute în spital după acest diagnostic sunt extrem de importante. E un nou început! Familia trebuie să plece din secție cu toate noțiunile, calculele și formulele bine însuşite astfel încât în momentul în care sunt într-o situație obişnuită sau neprevăzută să ştie ce au de făcut – părinții trebuie să aibă posibilitatea să fie nişte mici eroi cu pelerină albastră!
Diabetul zaharat la copil este o boală cu incidență în creştere (13.6 %). Metodele noi de dispensarizare și accesul la aceste sisteme face ca această patologie să fie mai uşor de manageriat și rezultatele pe termen lung să fie mai bune. Acesta este motivul pentru care în urma participării mele la ISPAD Science School din Praga m-au determinat să solicit acceptul directiunii spitalului pentru a fi membrii Registrului internațional SWEET unde suntem incluși ca unitate sanitară din luna iulie 2022.
SWEET este un proiect început cu sprijinul Programului UE de Sănătate Publică în perioada 2008-2011 și care şi-a propus să îmbunătățească prevenirea secundară, diagnosticarea şi controlul diabetului zaharat de tip 1 şi tip 2 la copii şi adolescenți prin sprijinirea dezvoltării centrelor de referință pentru copii şi adolescenți. Motivul principal pentru care acest proiect a continuat și s-a dezvoltat și după 2011 și care a fost internaționalizat, este de a reduce inegalitățile în ceea ce privește accesul şi calitatea îngrijirii pediatrice pentru diabet. Inegalitățile în ceea ce privește nivelurile şi accesul la îngrijirea şi educația specializată multidisciplinară pentru diabet continuă să existe în întreaga lume.
Avantajele pe care le au copiii și adolescenții care sunt internați și monitorizați în secția de Pediatrie a spitalului județean e că sunt urmăriți și investigați după protocoale ISPAD (Internațional Society for Pediatric and Adolescent Diabetes) – protocoale folosite pentru diagnostic și dispensarizare internațional iar urmărirea complicațiilor dislipidemia,hipertensiuna arterială, retinopatia/ nefropatiea/neuropatia diabetică este făcută în centrul nostru la fel ca în spitalele de pe tot globul.
Scopul meu în urma înscrierii în acest program este ca pacienții pediatrici cu această patologie să beneficieze de educația medicală, monitorizarea și tratamentul cu cele mai bune reuşite pe termen lung, iar tehnologia folosită pentru dispensarizarea acestei boli- senzor/pompa de insulină să fie cunoscută, disponibilă și accesibilă pentru pacienții internați în secție.
Dr. Gabriela Florian – medic primar pediatru, medic rezident diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, medic şef secția Pediatrie
”Spitalul județean se aliniază eforturilor naționale de prevenire şi tratare a diabetului, beneficiind de programe naţionale curative. În cadrul programelor, pacienţilor li se asigură gratuit medicamentele (antidiabetice orale şi/sau insulină, după caz), pompele de insulină şi testele de automonitorizare necesare pentru tratarea şi monitorizarea boli. Acest program este perfecţionat şi dezvoltat permanent, ultima dezvoltare fiind includerea spitalului începând cu luna iulie 2022 în Registrul internațional SWEET, un pas important pentru pacienții bolnavi de diabet. În fiecare an campania se concentrează pe o temă dedicată care se desfășoară timp de unul sau mai mulți ani. Tema pentru perioada 2021-2023 este „Accesul la îngrijirea diabetului – Dacă nu acum, când?”. Astazi, acum sănătatea este prioritatea și aspectul cel mai important, cu recomandarea medicală de a merge periodic la medic și de a afla care sunt cele mai bune soluții pentru sănătatea fiecăruia dintre noi și pentru copii nostrii”, a declarat managerul spitalului, Oros George Alexandru.