BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV FOTO – Femeie sechestrată şi violată într-o locuinţă din Tăuţii Măgherăuş. Autorul Daniel Ciucă a fost arestat preventiv

Intervenție în forță a poliției din Maramureș după ce un apel la 112 a anunțat faptul că o femeie este sechetrată și violată într-o locuință. Imediat polițiștii însoțiți de mascați au intervenit și au salvat-o pe tânără.

Aceasta prezenta urme vizibile de violență pe corp, fusese violată și sechetrată de iubitul acesteia. Conform surselor noastre cei doi s-au întors de la muncă din Germania în urmă cu două săptămâni. De atunci au început problemele între ei, iar bărbatul ar fi devenit violent.

Bărbatul i-a luat telefonul femeii și a ținut-o captivă în tot acest timp. Tatăl femeii a fost cel care și-a dat seama că între ei ceva nu este în regulă. De altfel, el a și alertat poliția.

Ce spune IPJ Maramureș

Ieri, 18 noiembrie, la ora 12.29, tatăl unei femei de 36 de ani a sesizat poliția prin apel 112 cu privire la faptul că fiica sa este privată de libertate într-o locuință din Tăuții Măgherăuș.

În urma activităților investigative și de cercetare penală efectuate, polițiștii au identificat locuința în cauză, în care au găsit femeia și pe persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 42 de ani din Baia Mare. Femeia prezenta urme de violență pe corp.

Totodată, din verificările efectuate a rezultat faptul că bărbatul ar fi obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu acesta împotriva voinței sale.

Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, fața de bărbat, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale au luat măsura reținerii pentru 24 ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, viol și violență în familie, iar azi, 19 noiembrie, instanța de judecată a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ce spune instanţa

Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 5203/P/2022, din data de 19.11.2022 şi în consecinţă:

În temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 zile, de la 19 noiembrie 2022 până la 18 decembrie 2022, inclusiv, a inculpatului Ciucă Daniel Valer, .., sub acuzaţia de comitere a infracţiunilor de: – lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1, 3 lit. c Cod penal, – violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. 1 raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. Respinge solicitarea inculpatului formulată prin apărătorul din oficiu, în sensul de a se dispune împotriva acestuia o măsura preventivă a controlului judiciar, a controlului judiciar pe cauţiune sau a arestului la domiciliu.

Te-ar putea interesa si

FOTO EXCLUSIV: Şi-au pus copiii în pericol. Petrecere la Vişeu de Sus, terminată cu amenzi

Redactie

Începând din Baia Mare, întreaga țară descoperă povestea de succes a companiei de șeminee PEFOC

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: FAȚA NEVĂZUTĂ A PERCHEZIȚIILOR DIN ARDUSAT – Mascat de la IPJ Maramureș înarmat până-n dinți lovește cu piciorul un bătrân (actualizare)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.