După un an de guvernare, cu PSD prezent și profund implicat în actul de guvernare, România nu doar că a făcut față celor mai grave crize din istoria recentă, dar a reușit să facă progrese importante; se reechilibrează mari indicatori economici, precum deficitul bugetar, care este în scădere, se menține și consolidează stabilitatea politică și economică, ceea ce determină un aflux consistent de investiții străine, mai mare decât anul trecut, moneda națională își păstrează stabilitatea cu tendință de ușoară apreciere față de valutele forte. În plan extern se ridică MCV și avem perspectiva reală a admiterii în Schengen.
„PSD și-a asumat intrarea la guvernare într-un moment extrem de dificil, cu misiunea de a scoate țara din fundătura în care ajunsese și de a o trece, cât mai bine posibil, prin crizele grave din această perioadă. Multe și consistente au fost măsurile inițiate sau susținute de PSD, care au protejat populația și economia. Însă, cea mai importantă, prin efectele sale la scara întregii societăți, rămâne reinstituirea reglementării pe piața energiei, după liberalizarea absolut devastatoarea făcută de guvernările de dreapta”, a subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.
După inițierea și promovarea cu succes, la începutul anului, a pachetului social – creșterea pensiilor cu 14%, a salariului minim cu 11%, a alocațiilor – PSD reușește acum promovarea unui nou pachet de măsuri, cu aplicare de la 1 ianuarie 2023, care crește cu până la 45% veniturile celor mai nevoiași pensionari și majorează cu aproape 18% salariul minim.
„Dacă PSD n-ar fi fost la guvernare multe dintre măsurile vitale ale ultimului an n-ar fi existat, sau ar fi avut variante de sprijin economico-social mult mai restrâns. În 2022, totalul pachetelor masive de sprijin pentru populație și economie, inițiat și/sau susținut de PSD, reprezintă mai mult de 6% din PIB și este cel puțin dublu față de 2021, când a fost o guvernare pur de dreapta. Marea diferență între PSD și partenerii săi de guvernare este că întotdeauna PSD făcut o prioritate din susținerea, cât de mult se poate, a categoriile celor mai vulnerabile; salariați cu venituri mici, pensionari, familii cu copii. Nu e simplu, nu e ușor, nu e suficient! Mai sunt enorm de multe lucruri de făcut, De bună credință și cu toată priceperea sa PSD va continua să guverneze cu fața către oameni și către interesele noastre naționale”, a mai subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.
PSD a insistat încă de anul trecut pentru reglementarea energiei. Pe parcursul anului a reușit să impună niveluri ale plafonării care au făcut ca facturile populației și ale IMM-urilor să rămână suportabile, iar începând cu anul viitor nimeni nu va plăti mai mult de 1,3 lei/KWh, ceea ce reprezintă o reală protecție în fața prețurilor care ajung până la 7-9 lei/KWh. În fapt peste 95% din populație, care se încadrează într-un consum lunar de până la 255 de KW/h va plăti 0,8 lei/KWh.
Te-ar putea interesa si
- Comentarii
- Comenteaza cu Facebook