Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Un clan din Baia Mare, destructurat de mascaţi şi poliţiştii de la investigaţii economice

În urma activităților desfășurate ieri, 6 decembrie, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, în cadrul unor cercetări într-un dosar penal, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de contrabandă, au fost puse în executare a 3 mandate de aducere și 12 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de comiterea faptei, în municipiul Baia Mare și Recea.

În cadrul cercetărilor efectuate, au fost indisponibilizare articole pirotehnice și 8.853 de pachete de țigarete, susceptibile că ar proveni din contrabandă.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 142.000 de lei.

Față de două persoane, o femeie, de 25 de ani și un bărbat, de 44 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea probării întregii activități infracționale și luării măsurilor legale care se impun.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT