BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

DN18 SARASĂU: A refuzat să oprească la semnalul polițiștilor. Apoi a refuzat să fie testat și a devenit recalcitrant cu polițiștii

Aseară, 08 decembrie, la ora 21.00, în timp ce polițiștii din Sarasău se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe D.N.19 au observat un autoturism care circula haotic având direcţia de deplasare dinspre Sarasău înspre Sighetu Marmației.

Având în vedere aceste aspecte, s-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire al autoturismului, prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei de poliție.

După efectuarea semnalului regulamentar de oprire, conducătorul autoturismului și-a continuat deplasarea până la ieșirea din comuna Sarasău, moment în care acesta a oprit autoturismul pe marginea părții carosabile.



La volan a fost identificat un bărbat de 49 de ani din Cîmpulung la Tisa, care emana halenă alcoolică .

În autoturism se mai afla un bărbat în calitate de pasager, care emana halena alcoolică,  iar la vederea organelor de poliție a devenit recalcitrant, motiv pentru care a fost condus la Spitalului Municipal Sighetu Marmației, ulerior acesta a fost internat la Sectia Psihiatrie.

Întrucât șoferul a refuzat să coopereze cu organele de poliție, a fost condus la sediul Secţiei 6 Poliţie Rurală Sarasău, unde a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

Totodată, acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Vehiculele care nu au îndeplinit condițiile tehnice au rămas fără certificatele de înmatriulare

Ieri, 08 decembrie, polițiștii din Şomcuta Mare împreună cu inspectori din cadrul R.A.R. Maramureș au desfășurat o acțiune în vederea identificării vehiculelor care nu îndeplinesc condițiile tehnice prevăzute de legislația în vigoare.

În cadrul acțiunii au fost verificate 23 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.090 de lei.

Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a șapte certificate de înmatriculare.

Te-ar putea interesa si

MĂSURI FERME: Bărbat din Şişeşti, reţinut de poliţiştii băimăreni după ce a fost depistat de două ori, în cursul aceleiaşi seri, conducând în stare de ebrietate

Vasile Dale

CONTRABANDĂ LA PIATRA: 6.300 pachete cu țigări descoperite într-un șopron cu fân

Redactie

TRAGEDIE la Seini (ACTUALIZARE VIDEO): Un tânăr s-a spânzurat într-o anexă gospodărească. Familia neagă că s-au certat (Exclusiv)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult