BREAKING NEWSMaramuresul Istoric

SIGHETU MARMAŢIEI: Creșterea tarifului la apă solicitată de Vital S.A. a picat la vot la limită în ședința de Consiliu Local



Ședință de Consiliu local furtunoasă în Sighet în data de 12 decembrie a.c. Pe masa consilierilor locali au figurat printre altele patru proiecte de HCL legate de serviciile de apă-canal. Acestea vizau efectuarea unor investiții de extindere și modernizare a rețelei de apă-canal pe raza Sighetului, condiționate însă de o creștere semnificativă a tarifelor practicate de către Vital S.A.

Vital S.A. a accesat un proiect de extindere și modernizare a rețelei de apă-canal din județul Maramureș în sumă de 400 milioane euro (fără TVA). Din această sumă, doar 4,7% (17 milioane euro, fără TVA) urmau să revină Sighetului, restul de bani în Baia Mare, bineînțeles, respectiv în câteva comune. Mărul discordiei l-a constituit unul dintre cele patru proiecte de HCL care prevedea o „politică tarifară” de lungă durată, cuprinsă între 2022 și până hăt în 2050!

Începând cu anul următor, prețurile pe care sighetenii trebuiau să le plătească pentru serviciile de apă-canal urmau să crească cu 11% și tot așa până în 2027, când urmau să fie majorate, cumulat pe patru ani, cu peste 40%. Tot în acel proiect de HCL se prevedea un grafic de creștere a prețurilor până în 2050 (sic!). Adică, în următorii 28 de ani, operatorul de apă-canal nu mai trebuia să ceară voie Consiliului local Sighet să modifice tarifele!

Președintele Comisiei de buget-finanțe, consilierul local Nicolae Iuga, a fost cel care s-a opus cel mai vehement acestui proiect, arătând că nu este corect ca, în condițiile în care Sighetul aduce 20% din profitul firmei Vital S.A., să primească doar 4,7% din fonduri: „Dacă proiectul era unul corect pentru Sighet, atunci trebuiau alocate 80 de milioane de euro municipiului nostru, nu să ne arunce Vital-ul o ciozvârtă de 4,7%. La fel eu nu pot să susțin un plan de creșteri anuale a tarifelor la apă-canal până în 2050! Ce drept avem noi, consilieri locali vremelnici, să îi împovărăm pe sigheteni până în anul 2050 cu creșteri de preț solicitate de această firmă, acest cancer numit Vital?”, a declarat pentru Sighet 247 consilierul local Nicolae Iuga (Pro România).

Alți consilieri locali au fost foarte vocali în a susține proiectul, arătând că în Sighet este nevoie de extinderea rețelei de apă-canal și de efectuarea de modernizări în rețeaua existentă. Consilierul local Florin Simion (PSD) a prezentat consilierilor locali o statistică arătând că în prezent tarifele la apă-canal în Sighet sunt printre cele mai mici din țară (10 lei / mc), prețurile variind în România între 7 și 16 lei / mc (apă + canal). Totodată acesta l-a acuzat pe consilierul local Nicolae Iuga de populism, susținând că și la alte utilități au crescut prețurile în cursul acestui an.

Directorul agenției locale Sighet a societății Vital S.A., Miculescu Viorel, a susținut necesitatea ca aceste proiecte de HCL să fie votate de către consilierii locali, deoarece, dacă Sighetul nu votează favorabil, se va pierde proiectul pentru întreg județul Maramureș. Acesta a primit replica consilierului Nicu Iuga, care a zis că s-a săturat ca toți banii să meargă la Baia Mare și că picarea acestui proiect ar trebui să fie o lecție pentru Vital S.A. Totodată acesta a mai arătat că operatorul Vital S.A. este „stat în stat” și că face numeroase abuzuri asupra sighetenilor: tarifări paușale, debranșări ilegale etc.

Viceprimarul municipiului, Daniela-Maria Onița-Ivașcu (PNL) a declarat că nu va participa la vot, deoarece consideră că s-ar afla într-o situație de incompatibilitate, aceasta locuind pe o stradă unde ar urma să se efectueze lucrări.

Supuse la vot, proiectele au picat la limită, întrunind un număr de 9 voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” și 5 abțineri. Numărul minim de voturi pentru a trece aceste proiecte a fost de 10 voturi „pentru”. Voturile pe marginea acestui proiect au fost următoarele:

  • voturi „pentru”: Florin Simion, Logigan Daniel, Vida Anuța Alina (PSD), Botizan Lucian Crinel (PNȚ-CD), Grad Gheorghe, Filipciuc Gabriel-Petru (PMP), Beres Ildiko-Ibolya (UDMR), Bodnar Vasile și Oros Anca (PNL);
  • voturi împotrivă: Iuga Nicolae și Mihali Gavrilă (Pro România);
  • abțineri: Petrovai Gabriel Severus, Canta Dan, Mircea Florin (PNL), Petrovan Sorin-Zaharia (USR), Curmei Irina-Adriana (PSD).

Nu a participat la vot Onița-Ivașcu Maria-Daniela (PNL).

Au absentat de la ședință: Tomșa Petru (PNL), respectiv nu mai era în sală la momentul votului Fellner Arthur (USR).

La votarea ultimului proiect de HCL, cel privind strict majorarea tarifelor, numărul consilierilor care s-au abținut a fost mai mare.

Potrivit surselor noastre, mulți dintre consilierii care nu au votat pentru aprobarea acestor proiecte au început să fie sunați de la județ și certați. Așa că, cel mai probabil că aceste proiecte se vor afla foarte curând din nou pe masa consilierilor locali. Vom vedea atunci care va fi rezultatul votului.

Sursa sighet247.ro

Te-ar putea interesa si

ARESTAT PREVENTIV pentru 15 lei și un telefon mobil: Tâlhărie în miez de noapte soluționată de polițiștii din Baia Mare

Vasile Dale

VIDEO – Mesaj jignitor în trafic al unui șofer după ce a tot el a depășit pe linie continuă

Vasile Dale

Ion Tomoiagă a fost ales vicepreședinte SNPR Decus la nivel național

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.