BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

A aruncat pe geam totul dintr-un apartament situat la etajul 4 – Băimăreanul a fost săltat cu mascații și internat la Spitalul de Psihiatrie din Sighetul Marmației

Ieri, 20 decembrie, în jurul orei 07.00, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil de pe strada Pășunii din municipiu, un bărbat tulbură liniștea și ordinea publică

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că la etajul 4 al unui imobil, un bărbat ascultă muzică la intensitate ridicată și aruncă cu obiecte de la geamul apartamentului în stradă, motiv pentru care s-a procedat la stabilirea unui perimetru de siguranță pentru a proteja cetățenii de obiectele aruncate de bărbat.

Totodată, acesta amenința că se va sinucide și a adresat expresii jignitoare forțelor de ordine prezente la fața locului.

S-a solicitat prezenta unui echipaj I.S.U. pentru a forța ușa de acces în apartament unde s-a reușit imobilizarea bărbatului de 31 de ani, care a fost  condus  la sediul Poliției Municipiului Baia Mare pentru efectuarea cercetărilor. Ulterior acesta a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie din Sighetul Marmației.

În cauză, se efectuează cercetări penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de  tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Puteți urmări imaginile video înregistrate de colegul nostru Adi Rusu pe strada Pășunii din Baia Mare. Click aici.

Bărbat urmărit depistat de polițiști

Ieri, 20 decembrie, la ora 10.00, polițiștii Secției 4 Leordina au identificat pe raza comunei, un bărbat de 32 de ani pe numele căruia este emis un Mandat  European de Arestare de către autoritățile austriece.

Acesta este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale a adulților.

Bărbatul a fost escortat la I.P.J. Maramureș, de unde a fost preluat de către lucrători din cadrul S.I.C. – Biroul Urmăriți, în vederea prezentării acestuia la Curtea de Apel Cluj.

Sursa foto: DetectivuldePresăȘoc.ro.

Te-ar putea interesa si

FOTO: Accident rutier pe strada Fabricii din Baia Mare

Redactie

Exclusiv video: Arde pădurea de pini din Ciolt. Vântul împrăştie flăcările spre gospodăriile oamenilor

Vasile Dale

COLIZIUNE DIN CAUZA NEATENŢIEI: Accident cu pagube materiale la intrare în Satulung (foto, video)

Vasile Dale

1 mesaj

Ms13 decembrie 22, 2022 at 10:16 am

Deci in loc sa strângeți mizeriile aruncate de un nebun,voi faceți pe nebunii si mai rău, le dați cu picioru sub tufe, ca pisicile cacatu sub covor . Felicitări! Sa nu mai ziceti ca trăiți in gunoi, ca tot voi in faceți de la mic la mare

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.