BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

Cum petrec turiştii în Bucovina şi Maramureş de Sărbători. Imagini cu colinde şi petreceri de pomină la Vișeu de Sus

Maramureşul și Bucovina sunt două destinații preferate de turiști pentru zilele de Crăciun. Mulți mizează pe tradițiile superbe din aceste zone. Proprietarii de pensiuni se întrec în pregătiri și oferte pentru petrecăreți. Iată imaginile.

Pentru mulți petrecerile încep deja de astăzi cu preparate tradiționale, muzica și ceva băutură. Chiar dacă nu este zăpadă, distracția este garantată.

Potrivit datelor, Bucovina are un grad de ocupare peste 95%, iar preţurile pentru cazare variază între 1.500 şi 3.000 lei/ persoană pentru 4 nopți. În Maramureș gradul de ocupare este de 100%, iar preţurile pentru cazare variază între 1.700 şi 4.000 lei/ persoană pentru patru nopți.

Autorităţile vin cu vești bune pentru turişti. Mai exact, încă cinci localități din județul Suceava urmează a fi atestate ca stațiuni turistice de interes local, respectiv comuna Ciocănești, comuna Coșna, comuna Mănăstirea Humorului, zona turistică a municipiului Fălticeni și zona turistică a orașului Siret.

Această atestare reprezintă încă o recunoaștere a brandului Bucovina, a potențialului turistic al județului Suceava, spune vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă.

El a evidențiat faptul că având 25 de stațiuni turistice atestate, județul Suceava este pe primul loc în țară, devansând județe ca Bihorul – cu 17 stațiuni, Harghita și Maramureș – cu câte 13 stațiuni, Constanța – cu 12 stațiuni, Brașov și Cluj – cu câte 11 stațiuni, Caraș-Severin – cu 10 stațiuni, Neamț – cu 9 stațiuni.

„În acest context, ar fi de  remarcat interesul  deosebit pe care îl au turiștii pentru a petrece Sărbătorile de iarnă în Bucovina. Se confirmă că Bucovina este în topul preferințelor, prin gradul ridicat de ocupare la pensiuni, peste 90% în majoritatea zonelor, chiar spre 100% de Revelion”, a încheiat Niculai Barbă, citat de monitorulsv.ro

Echipele Antena 3 CNN sunt în Bucovina şi Maramureș şi ne arată cum petrec turiștii de Sărbători. Imagini cu colinde şi petreceri de pomină.

Vezi imagini video din Vișeu de Sus, Maramureș transmise de colega noastra de la Antena 3 CNN, Delia Bulgaru.

https://www.antena3.ro/emisiuni/news-hour-with-cnn/craciun-turisti-in-bucovina-si-maramures-sarbatori-iarna-imagini-cu-colinde-si-petreceri-de-pomina-661142.html

Te-ar putea interesa si

FOTO EXCLUSIV: Un băiat de 10 ani, supus la perversiuni sexuale de un localnic din Crăciuneşti (actualizare)

Redactie

FOTO CITITORI: Șeful Poliției Locale Baia Mare își schimbă anvelopele mașinii personale în timpul serviciului

Vasile Dale

Șofer în comă după ce a ajuns cu mașina în șanț pe centura Băii Mari

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.