BREAKING NEWSRecomandateSport

Situație gravă la Minaur Baia Mare: ”Facem sărbătorile de iarnă fără niciun ban!”. Salarii neplătite de 4 luni la echipele finanțate de Primăria Baia Mare

Minaur Baia Mare are patru luni de restanțe financiare la echipele de handbal. Băieții, locul 3 în Liga Zimbrilor, dar și fetele, locul 11 în Liga Florilor, au primit ultimii bani în luna iulie!, informează eurosport.ro.

Situație disperată la Minaur Baia Mare, unul dintre cluburile de tradiție ale handbalului românesc. Jucătorii au plecat în vacanță, dar fără niciun ban. Iar situația se agravează, de la zi la zi.

”Avem patru salarii restanță. Conducătorii clubului ne-au promis, înainte de plecarea în vacanță, că vom primi un salariu înainte de Crăciun. Promisiuni neonorate însă, în conturile noastre nu a intrat niciun ban”, a declarat unul dintre jucătorii Minaurului.

Echipa antrenată de Alexandru Sabou, vicecampioana României în sezonul trecut, a avut un parcurs foarte bun și în actuala ediție. După 15 etape disputate, băimărenii sunt pe locul 3, cu 33 de puncte, la doar două puncte de locul 2. ”Am înțeles situația, am jucat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ne-am luptat, dar avem și noi o limită. Avem familii, copii”, a spus un alt handbalist.

SITUAȚIA IMPOSIBILĂ LA MINAUR BAIA MARE: URMEAZĂ SĂ-ȘI DEPUNĂ MEMORII

În aceeași situație se află și echipa feminină de handbal. Fetele nu au avut un start de campionat foarte bun, dar echipa are potențial și lucrurile ar putea să se îmbunătățească. Cu condiția ca lucrurile să revină la normal.

”Pe sezonul competițional, adică din luna iulie de când încep contractele, am încasat un singur salariu. E foarte greu să stai cu gândul la handbal când știi că tu nu ești plătit”, completează una dintre jucătoarele echipei feminine. Ca și băieții, și fetele au așteptat, au încredere că situația se va rezolva în ceasul al doisprezecelea. ”Urmează să ne depunem memorii pentru a deveni jucători liberi. Nu ne dorim asta, dar nu putem aștepta la nesfârșit”.

AR PUTEA FI DAȚI AFARĂ DIN APARTAMENTE

Mai există o mare problemă. În contracte, la mulți jucători, sunt incluse și chiriile. Iar dacă sportivii nu și-au primit banii, și chiriile au rămas neplătite. ”Au plecat toți în vacanță, nu știu când se mai întorc. Ne putem trezi oricând aruncați în stradă, în plină iarnă”, spune un alt jucător.

Handbaliștii au amintit că au rămas cu două prime de obiectiv rămase neachitate din sezonul trecut. ”Tot așa, promisiuni peste promisiuni, dar nimic concret”.

LA BAIA MARE AU MAI FOST PROBLEME

Finanțate de Primăria Baia Mare, echipele de handbal au mai avut probleme financiare în trecut. HCM Baia Mare a ajuns să se desființeze după ce în 2014 câștigase titlul național, iar în 2015 și 2016 fusese vicecampioana României. HCM Baia Mare s-a bazat în acei ani pe o echipă cu nume mari în handbalul mondial. Paula Ungureanu, Valentina Elisei, Adriana Nechita, Alexandra Do Nascimento, Camilla Herrem, Lois Abbingh, Alisson Pineau au fost doar câteva dintre vedetele care au jucat atunci la Baia Mare. Echipa a dat faliment însă după ce s-au acumulat datorii foarte mari. Handbalistele au rămas neplătite vreme de opt luni de zile. În aceeași perioadă, Baia Mare a înregistrat cea mai mare performanță din istorie, la feminin, ajungând până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, foarte aproape de calificarea în Final 4.

Același lucru s-a întâmplat și la masculin. Echipa a ajuns în liga a doua după ce câștigase campionatul a treia oară, în 2015, și jucase, în premieră, în grupele Ligii Campionilor.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla acum, se vor plăti restanțele și se va continua la nivel înalt, sau se va ajunge la colaps?

Articol preluat integral de pe www.eurosport.ro.

Te-ar putea interesa si

ŞOSELELE ÎNSÂNGERATE ALE MARAMUREȘULUI: 15 persoane rănite și un mort (galerie foto)

Vasile Dale

FOTO/VIDEO EXCLUSIV PERCHEZIȚII: Polițiștii au găsit pistolul cu care borșeanul trăgea pe ritmuri de muzică populară

Vasile Dale

BIZONII DIN TRAFIC: PROASPAT MONTATI DEMOLATI DE UN SMECHER DIN BUCURESTI. A FOST GASIT DE POLITIA LOCALA (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.