BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

ACCIDENT ÎN BORȘA: Impact între două autoturisme la volanul cărora erau doi șmecherași de 19 ani. Amândoi fără permis, iar unul chiar băut

Ieri, 24 decembrie, la ora 12.01, polițiștii din Borșa au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Luceafărului s-a produs un accident rutier.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 19 ani din Borșa, a intrat în coliziune față spate cu un autoturism neînmatriculat condus de un tânăr tot de 19 ani din oraș, care, la rândul său, a ricoșat intr-un autoturism staționat.

În urma accidentului rutier nu au rezultat victime omenești.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero în cazul unuia dintre șoferi, iar în cazul celui de-al doilea, rezultatul a fost de 0.12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificarilor, polițiștii au constatat faptul că nici unul dintre conducătorii auto nu dețin permis de conducere.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT: UN TANAR A PLONJAT CU MASINA IN GOL DE PE UN POD, DAR A SCAPAT TEAFAR (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

JIBOU: Un maramureşean din Seini a alimentat la un PECO, dar… a ”uitat” să plătească

Redactie

A FOST BOTEZAT: ASISTENTA SI POLITISTUL CARE L-AU SALVAT DE LA MOARTE, NASI DE BOTEZ LA BEBELUSUL ARUNCAT INTR-UN PARAU DIN SOMCUTA MARE (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

2 mesaje

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.